Modificari in accesarea Fondurilor Europene F.E.A.D.R.

aprilie 11, 2012

Comisia Europeană a aprobat în data de 4 aprilie 2012 cea de-a şaptea propunere de modificare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Prin această modificare s-a urmărit, în principal, îndeplinirea obiectivului de creştere a absorbţiei fondurilor alocate României din FEADR în perioada 2007-2013.

Astfel, una dintre cele mai importante modificări este reprezentată de introducerea măsurii 215 „Bunăstarea animalelor” pentru sectorul porcine.

Pentru măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” nivelul maxim al sprijinului acordat tinerilor fermieri a crescut de la 25.000 la 40.000 euro, iar nivelul minim de formare profesională pentru accesarea măsurii a fost modificat. 

În cazul măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, modificările vizează prelungirea datei la care standardele privind nitraţii şi laptele crud devin obligatorii precum şi a datei la care se încheie perioada de graţie pentru cele două standarde şi stabilirea unei alocări distincte pentru adaptarea la standarde, introducerea sectorului bovine pentru carne ca şi sector prioritar şi diminuarea valorii maxime eligibile a unui proiect din sectorul vegetal  la 1 milion Euro.

Pentru măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, modificările vizează prelungirea datei la care se încheie perioada de graţie pentru standardele rămase în vigoare în cadrul acestei măsuri. Totodată, au fost prioritizate micro-întreprinderile pentru sacrificare şi procesare carne precum şi cele pentru colectare şi procesare lapte, fiind  introdusă şi o plafonare a valorii maxime eligibile a proiectelor pentru acest tip de investiţii.

La măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” intensitatea sprijinului a crescut de la 70% la 85% pentru investiţiile în sectorul producţiei non-agricole, a fost completat criteriul de selecţie privind micro-întreprinderile nou înfiinţate în vederea includerii start-up-urilor care vizează activităţi non-agricole productive, iar serviciile medicale din mediul rural au fost prioritizate.

În ceea ce priveşte măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice” intensitatea sprijinului a crescut de la 70% la 85% pentru investiţiile în agro-turism, precum şi plafonul maxim pentru investiţiile în agro-turism, de la 70.000 euro la 100.000 euro/proiect. De asemenea, intensitatea sprijinului a crescut de la 50% la 85% pentru investiţiile în activităţi recreaţionale.

Alte modificări aduse Programului Naţional de Dezvoltare Rurală vizează introducerea de noi pachete în cadrul măsurii 214 „Plăţi de agro-mediu” cât şi modificări în procesul de selecţie al proiectelor.

Sursa: MADR


Sprijin şi fonduri în valoare de 40.000 de euro pentru tinerii fermieri

iunie 27, 2011

Suma de 40.000 de euro din fonduri europene, reprezintă cu 60% mai mult decât în prezent, a declarat, pentru Agerpres, directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Ciprian Alic.

„Comitetul de monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) a decis majorarea sumei alocate pentru proiectele depuse pe măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri în mediul rural”, de la 25.000 de euro în prezent, la 40.000 de euro. Aşteptăm în momentul de faţă consfiinţirea din partea Bruxelles-ului. Estimăm că în a doua sesiune de depunere de proiecte, de la sfârşitul anului (1-30 noiembrie 2011 n.r.), fermierii vor primi deja o sumă mai mare”, a spus Alic.

De asemenea, Comitetul de monitorizare a majorat şi limita minimală pe proiectele pe măsura 112, de la 10.000 la 12.000 de euro, dar a aprobat şi anumite realocări pe măsurile de mare impact pe PNDR precum 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, 312 – „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” şi 313 – „Încurajarea activităţilor turistice” .

„Pe măsura dedicată microîntreprinderilor pentru activităţile de servicii din mediul rural este eligibilă 70% din valoarea proiectului, adică cel mult 200.000 euro. Numai în ultima sesiune am avut depuse 2.500 de proiecte pe măsura 312. De asemenea, vor fi bani în continuare şi pentru dezvoltarea turismului rural, respectiv pe 313”, a mai adăugat şeful APDRP.

Datele APDRP arată că în luna iulie din acest an vor fi deschise două sesiuni pentru depunerea proiectelor pe măsura 112, suma alocată fiind de 50 de milioane de euro, dar şi pe măura 322 componenta de „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010” cu 155,9 milioane euro.

Sursa: Agroinfo


Romcom consultanta pentru fonduri europene

mai 4, 2011

Ghiduri finale – Masura 125 si 221

aprilie 13, 2011

APDRP-ul a publicat înca două ghiduri în variantă consultativă, unul pentru Măsura 221 – “Prima împădurire a terenurilor agricole” şi celălalt pentru Măsura 125 – „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”.

Pentru măsura 221 finanţarea nerambursabila a rămas la fel, acelaş mod de plată cu aceleaşi sume (cu o mica modificare în ceea ce priveşte prima compensatorie pentru pierdere de venit din agricultură, ca şi valoare a rămas tot în jurul sumei de 210 Euro pentru fermieri şi 110 pentru non-fermieri), la fel de multe acte, şi probabil  la fel de multe proiecte depuse.

Sesiunile de depunere, conform calendarului publicat la începutul anului, rămân în lunile mai, septembrie şi decembrie 2011.

Proiectele în cadrul măsurii 125 se vor putea depune în perioada 2-31 mai 2011. Suma alocată pentru sesiunea din mai este de aproximativ 333.000.000 Euro. Au apărut câteva modificări, astfel submăsura 125a se împarte în două, submăsura 125a1 destinată investiţiilor în sisteme de irigaţii şi submăsura 125a2  destinată investiţiilor în modernizarea şi infiinţarea de drumuri agricole. Modul de calcul al punctajului s-a schimbat astfel proiectele care au fost declarate eligibile şi nu au primit finanţare in sesiunea trecută trebuie refăcute  pentru a se încadra şi să respecte noile condiţii de punctaj.


Masura 312 – Ghidul solicitantului versiunea consultativa

martie 23, 2011

A aparut ghidul solicitantului pentru masura 312. Fata de ghidul pentru anul 2010 au parut cateva modificari.

Cea mai importanta modificare este cea care prevede ca la depunerea proiectului sa se faca dovada cofinantarii valorii eligibile, in cazul masurii 312 este vorba de 30%,  dovada se poate face in doua moduri: fie prin extras de cont, fie printr-o scrisoare de comfort.

Se specifica clar modul incare se pot face angajarile in cadrul proiectelor care prevad achizitioanrea de utilaje si echipamente pentru mecanizare ( codurile caen 0161, 4312, 4311); se poate angaja doar o persoana pe postul de mecanic pentru toate utilaje, un operator pe utilaj pe schimb ( daca se prevad mai multe schimburi atunci un angajat pe schimb).

In anul 2010, in sesiunea din iunie – iulie, locul de garare a utilajelor trebuia sa aibe o platforma betonata, acest lucru nu mia este necesar in cadrul sesiunii din mai 2011.

Ghidul solicitantului il puteti gasi pe apdrp.ro


Masura 312 – Fonduri FEADR – Noutati

martie 16, 2011

Cu cât ne apropiem de luna mai, lună în care se vor putea depune proiecte în cadrul măsurii 312, încep să apară ştiri despre modul în care se va desfăşura această sesiune.

Anul trecut când trecuseră aproximativ două săptămâni de la lansarea sesiunii ( 15 iunie – 15 iulie 2010) s-a introdus obligativitatea existenţei sau amenajării, prin proiect, a spaţiilor de garare a utilajelor, pentru proiectele care prevad achiziţionarea de utilaje şi mijloace de transport specializate. Prin introducerea acestei obligativităţi în mijlocul sesiunii a dat peste cap multe proiecte, au fost date neeligibile datorită faptului ca nu aveau o platformă betonată, unii s-au apucat sa construiasca aceste platforme; în dorinţa lor, a APDRP-ului, de a mai tempera depunerile de proiecte pe 312 au venit în 2010 cu această găselniţă, sperăm ca la sesiunea aceasta să nu mai născocească alte idei năstruşnice în mijlocul sesiunii.

Începând cu următoarea sesiune de depunere de proiecte pentru Măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microintreprinderilor”, care va avea loc în perioada 2 – 31 mai 2011, APDRP va elimina obligativitatea existenţei sau amenajării, prin proiect, a spaţiilor de garare a utilajelor sau mijloacelor de transport specializate.

Obligativitatea se referea la construirea sau existenţa a cel puţin unei platforme betonate care să asigure gararea acestor utilaje sau mijloace de transport, iar proiectele care nu aveau prevăzută aceasta facilitate erau declarate neeligibile.

În urma discuţiilor cu Ministerul Mediului şi Pădurilor a reieşit faptul că betonul se poate constitui într-un factor poluant suplimentar, iar eliminarea acestei obligaţii poate asigura o mai mare flexibilitate în implementarea proiectului, atât din punct de vedere financiar, cât şi de protecţie a mediului.


Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri – Raport de selecţie

martie 14, 2011

În cadrul măsurii 112 s-a publicat lista cu proiectele selectate din ultima sesiune de depunere proiecte, sesiunea din luna septembrie 2010.

Sursa foto: bloombiz

În luna septembrie s-au depus un număr de 1.311 proiecte în valoare de 25.794.000 Euro şi s-au selectat un număr de 1.138 proiecte în valoare de 22.194.000 Euro. Suma alocată pentru sesiunea din septembrie a fost de 61.426.400 Euro; proiectele depuse neacoperind nici măcar jumatate din suma alocată. Situaţia din 2011, din câte se pare se va schimba, mai ales că există posibilitatea de a creşte suma pe proiect de la 25.000 Euro la 40.000 Euro (această informaţie este doar un zvon în momentul de faţă), se aşteaptă ca în sesiunea din iulie anul acesta numărul proiectelor depuse să depăşească valoarea alocata, 50.000.000 Euro.

Lista cu proiectele aprobate se poate gasi pe site-ul APDRP-ului


Proiecte aprobate pe Masura 312 – Iulie 2010

ianuarie 29, 2011

Vineri s-a publicat lista cu proiectele pe Măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi .

Total număr proiecte – 814,valoare publică totală – 96.079.793 euro.

Aici gasiti lista, sau o puteti downloada accesand link-ul de mai jos:

Raport_Selectie_Lista_proiectelor_selectate_pentru_finantare_Masura312_ianuarie2010

 


POS CCE, Axa prioritară 1: Calendarul orientativ pentru 2011

decembrie 17, 2010

Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” a publicat un calendar orientativ al lansării operațiunilor din cadrul POS CCE, Axa prioritară 1, DMI 1.1 și DMI 1.3:

Axa prioritară 1 – Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient
DMI 1.1 Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM

Op. 1.1.1 – Sprijin financiar în valoare de până la 1.075.000 lei acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii – Trimestrul IV 2011 (al patrulea apel).

Op. 1.1.1 – Sprijin financiar în valoare cuprinsă între 1.075.001 – 6.450.000  lei  acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii – Februarie 2011 (al treilea apel)

Op. 1.1.2 – Sprijin pentru implementarea standardelor – Martie 2011 (al treilea apel)

Op. 1.1.3 – Sprijin pentru accesul pe noi pieţe şi internaţionalizare – Ianuarie 2011 (al treilea apel)

DMI 1.3 Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului

Op. 1.3.2 – Sprijin pentru consultanţă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii – Suspendat temporar (al treilea apel)

Sursa: ROMCOM

 


Proiecte aprobate Masura 112 – Sesiunea Iunie 2010

decembrie 9, 2010

Ieri s-a publicat lista cu proiectele aprobate in cadrul Masurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Nu au fost surprize, proiectele eligibile au intrat toate la finantare.

Eu am depus 5 proiecte, 4 in Bihor si unul in Timis; din care 2 cu albine, 2 cu legume si unul avand ca si baza de calcul al UDE-urilor cultura mare (cereale in general).

In ultimul timp circula un zvon, si anume ca, din 2011 va creste suma maxima acordata, de la 25.000 Euro la 40.000 Euro. Probabil ca daca se va opera aceasta crestere se va modifica si baza de calcul ( fiind necesar o mai amre suprafata de teren arabil sau un numar mai mare de animale).

Aici puteti gasi lista cu proiectele aprobate APDRP

ANEXA_1_-_CEREREA_DE_FINANTARE_pentru_Masura_112_-_V6.10


Masura 221 – Prima impadurire a terenurilor agricole

septembrie 8, 2010

Se pot pregăti un nou tip de proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), şi anume Măsura 2.2.1 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”. Această măsură este aşteptată de mult timp de către fermierii care doresc să împădurească terenurile agricole aflate în proprietate sau în arendă.

În cadrul măsurii 2.2.1 – „Prima împădurire a terenurilor agricole” sunt eligibile următoarele categorii de solicitanţi:

1. După statulul juridic:

  • Persoanele fizice (inclusiv persoanele fizice autorizate);
  • Persoanele juridice (societăţile comerciale);
  • Grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice;
  • Autorităţile publice locale (primăriile) deţinătoare de teren agricol, numai pentru compesarea costurilor legate de înfiinţarea plantaţiilor forestiere şi pentru cheltuielile aferente întocmirii proiectulului de împădurire.

2. După activitatea desfăşurată:

  • Fermieri;
  • Alţi deţinători de teren agricol.

Câteva condiţii şi criterii de eligibilitate a terenurilor agricole:

  • Solicitantul trebuie să facă dovada deţinerii de teren agricol. Terenul trebuie să fi fost declarat la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) în urmă cu cel puţin doi ani;
  • Pajiştile naturale permanete sunt eligibile dacă sunt afectate de fenomene de degradare a solului;
  • Terenurile agricole trebuie să fie în proprietate, concesiune sau arendă;
  • Suprafaţa agricolă propusă pentru împădurire sa fie de minim 0,5 hectare

Tot articolul il gasiti AICI


Si FEADR-ul incepe sa scartaie putin

iulie 23, 2010

FEADR-ul linia de finantare pe fonduri europene cea mai eficienta si eficace, incepe sa mai dea semne de oboseala. De ce spun acest lucru? In  primul rand datorita faptului ca au inceput sa apara intarzieri la plata, intarzieri mai mari de 2-3 luni, pana in urma cu cateva luni se faceau platile repede pana intr-o luna.

Alt motiv pentru intarzieri este acela ca se depun multe proiecte si nu se reuseste sa se faca evaluarea intr-un timp cat mai scurt, din lipsa personalului si mai mult datorita lipsei unor stimulente financiare pentru angajatii in aceste agentii si oficii. Mai mult salariile acestora au fost reduse cu 25%. Cat de dornici de munca pot fi acesti oameni? Ba mai mult se vor face reduceri de personal in perioada urmatoare. Un alt motiv de intarziere ar putea fi si lipsa banilor din partea romaneasca, partea de 20%; daca este asa situatia devine si mai grava.

Cel mai probabil ne vom trezi prea tarziu cand aceste fonduri europene se vor intoarece de unde au venit.


O noua sesiune pe Masura 112 – Instalarea tinerilor fermieri

iunie 1, 2010

O noua sesiune de depunere proiecte masura 112 – Instalarea tinerilor fermieri s-a deschis la 1 iunie 2010 si tine pana la data de 30 iunie 2010.

Instalarea tinerilor fermieri reprezintă activitatea de înfiinţare şi/sau preluare prin transfer de proprietate şi/sau arendă/concesionare a unei exploataţii agricole între 6 – 40 care produce în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consum uman şi hrana animalelor, pentru prima dată în calitate de conducător (şef) de exploataţie.

Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 112, solicitantul sprijinului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • are vârsta sub 40 de ani şi se instalează pentru prima dată în exploataţia agricolă ca şi conducător (şef) al acesteia;
  • deţine sau se angajează să dobândească competenţe şi calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare;
  • prezintă un Plan de afaceri pentru dezvoltarea activităţilor agricole din cadrul exploataţiei agricole.

Nivelul minim de calificare solicitat este următorul:

  • absolvent de liceu sau de şcoală profesională/ şcoală de arte şi meserii în domeniul agricol, veterinar şi economic cu profil agricol;
  • absolvent de liceu care prezintă un certificat de calificare sau un certificat de absolvire a unui curs de formare de minim 150 de ore în domeniul agricol.

Tanarul fermier poate fi absolvent de liceu cu sau fara examen de bacalaureat. Sunt elegibili si solicitanti care au terminat 10 clase cu profil agricol.

Planul de afaceri trebuie să includă detalii privind investiţiile care se realizează demonstrând că cel puţin 30% sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei, astfel:

  • construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, incluzându-le şi pe cele pentru protecţia mediului;
  • achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje, instalaţii, echipamente şi accesorii, echipamente şi software specializate;
  • achiziţionarea de animale şi după caz a cotei de producţie;plantarea şi replantarea plantelor perene;
  • achizitionarea de teren pentru activităţi agricole.

Pentru mai multe informatii apelati la ROMCOM , telefon 0757-571-680


100% gradul finantarii nerambursabile pentru microintreprinderi in mediul urban

mai 28, 2010

Decizia de eliminare a contributiei proprii a microintreprinderilor, precum si celelalte masuri adoptate in urma cu o saptamana de Comitetul de Monitorizare al POR in vederea impulsionarii absorbtiei fondurilor europene, au suscitat interesul general al tuturor beneficiarilor, atat potentiali, cat si efectivi, de la nivel national.

Insa, „Sub ce forma?” , si, mai ales, „Cand vor deveni operationale aceste masuri”?

Conform declaratiilor directorului AM POR, Gabriel Friptu, “din punct de vedere procedural, modificarile, inclusiv zona de transferuri de fonduri (de la linia de finantare pentru siturile industriale catre mediul de afaceri, turism si sanatate), vor deveni operationale din momentul in care exista aprobarea CE pentru modificarea programului”. Se estimeaza ca masura privind transferul de bugete va putea fi aplicata “undeva la jumatatea lui august – inceputul lunii septembrie”.

In cadrul seminarului de informare pentru presa, organizat de MDRT si ADR Bucuresti-Ilfov, ieri, 27 mai 2010, directorul AM POR a explicat si modul de aplicare a deciziilor privind linia dedicata microintreprinderilor (DMI 4.3.).

Aplicabilitatea criteriilor si a majorarii cotei de finantare nerambursabila, vor deveni operationale odata ce se modifica ordinul de aprobare a schemei de ajutor”, a explicat acesta.

In acest sens, AM POR a facut demersurile necesare, solicitarea de modificare a ordinului fiind transmisa catre Consiliul Concurentei. „Odata ce acest ordin este semnat si publicat in Monitorul Oficial, masurile vor deveni operationale”, a subliniat Gabriel Friptu.

In ceea ce priveste aplicabilitatea masurii de eliminare a cofinantarii, conform directorului AM POR, formularea din actul normativ, va fi, probabil, urmatoarea: “prevederile se aplica pentru toate contractele semnate dupa data publicarii ordinului”. Asadar, de finantarea de 100% se vor bucura, cel mai probabil, microintreprinderile care nu au semnat inca un contract de finantare, fiind incluse aici si proiectele depuse si aflate, in acest moment, in diferite faze de evaluare. Aceasta decizie a fost luata ca raspuns la dificultatile intampinate de beneficiarii-microintreprinderi in asigurarea cofinantarii, fapt ce a condus la rezilierea a 108 contracte de finantare.


11 strategii cheie in atragerea de fonduri europene

mai 28, 2010

Realizarea  unui salt de absorbtie ridicat impune initierea sau continuarea unor actiuni prioritare cu impact direct si semnificativ asupra procesului de implementare a fondurilor structurale si de coeziune. In acest sens, ne propunem la nivelul Guvernului sa actionam pe urmatoarele 11 directii strategice cheie:

  • Optimizarea procedurilor de acces la finantare si de implementare a proiectelor (ghiduri, proceduri si instructiuni clare, coerente si “prietenoase”);
  • Consolidarea capacitatii administrative a structurilor responsabile de managementul si controlul Programelor Operationale, prin masuri cum ar fi completarea schemelor organizatorice cu personal specializat, instruirea continua a personalului existent, contractarea de asistenta tehnica pentru sprijinirea unor functii cheie, optimizarea procedurilor interne etc. Aceste actiuni vor conduce in mod direct la reducerea duratelor de evaluare si contractare a proiectelor si a duratelor de verificare si plata a cererilor de rambursare;
  • Imbunatatirea eficacitatii si duratei procesului de achizitie publica, atat prin modificari legislative si consolidari institutionale, cat si prin elaborarea unor ghiduri, manuale si modele de contracte specifice care sa vina in sprijinul autoritatilor contractante;
  • Identificarea si corectarea prevederilor din diverse acte normative care afecteaza buna implementarea a programelor operationale si a proiectelor finantate din acestea;
  • Crearea tuturor conditiilor necesare (inclusiv asigurarea cu prioritate a resurselor bugetare) pentru demararea efectiva si implementarea cat mai rapida a proiectelor majore de infrastructura (transport, mediu, energie etc.) finantate din fonduri structurale si de coeziune;
  • Suplimentarea alocarilor financiare pentru domeniile de interventie care genereaza impact socio-economic rapid si substantial (inclusiv crearea de noi locuri de munca), pentru care exista interes major din partea potentialilor beneficiari si care pot dovedi o capacitate ridicata de implementare;
  • Identificarea unor mecanisme si instrumente de facilitare a accesului la cofinantare pentru beneficiarii publici si privati;
  • Furnizarea de cursuri de instruire generala si specifica pentru potentialii solicitanti de finantare si pentru beneficiari;
  • Imbunatatirea cooperarii si comunicarii intre Guvern, beneficiari, firme de consultanta si institutii financiar-bancare pe aspecte legate de implementarea fondurilor structurale si de coeziune;
  • Mentinerea unui dialog constructiv cu Comisia Europeana pentru identificarea si agrearea de solutii eficiente pentru accelerarea absorbtiei si utilizarea corecta a fondurilor comunitare;
  • Clarificarea si uniformizarea cerintelor si practicilor de control si audit din partea organismelor abilitate, precum si imbunatatirea coordonarii intre aceste structuri in ceea ce priveste sfera de cuprindere si programarea actiunilor de control / audit.

Sursa: www.gov.ro


Încă 20 de tineri fermieri primesc finanţare nerambursabilă cu ajutorul ROMCOM

mai 3, 2010

În urmă cu câteva zile s-a publicat raportul de selecţie pentru Sesiunea nr. 3/septembrie-noiembrie 2009 din cadrul Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri. 20 proiecte de investiţii elaborate de ROMCOM având o valoare cumulată de peste 450.000 Euro au fost selectate pentru finanţare în cadrul acestei sesiuni.

Proiectele vizează achiziţia de utilaje şi echipamente pentru ferme vegetale şi animale conduse de tineri fermieri, iar valoarea finanţării pentru acest tip de proiecte a fost de până la 25.000 Euro. Suma totală alocată pentru sesiune a fost de 55 mil Euro, şi din totalul de 2.702 proiecte depuse au fost selectate pentru finanţare 2290 de proiecte, cu o valoare totală de 48.7 mil Euro. Lista integrală a proiectelor selectate pentru finanţare în cadrul acestei măsuri este diponibilă aici.

Articolul il gasiti aici


Peste 900 de proiecte depuse pe Masura 125

aprilie 27, 2010

APDRP a primit peste 900 de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii agriculturii şi siviculturii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit 969 de cereri de finanţare pentru accesarea Măsurii 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013.

Proiectele au fost depuse în cadrul primei sesiuni aferente Măsurii 125, care a fost deschisă în perioada 15 martie – 15 aprilie 2010, urmând ca în al doilea semestru al acestui an, în conformitate cu decizia Comitetului de Monitorizare al PNDR, să se deschidă o a doua sesiune.

Dintre proiectele depuse, 870 de cereri de finanţare au fost declarate conforme şi vor trece în etapa de verificare a eligibilităţii. Valoarea totală a cererilor de finanţare conforme este de 923.503.998 Euro, cel mai mare interes suscitând proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii agricole (submăsura „a” din Măsura 125), fiind depuse 719 proiecte în valoare de 708.423.415 Euro. Pentru submăsura „b” aferentă dezvoltării infrastructurii silvice au fost primite 151 de cereri finanţare, cu valoarea totală de 215.080.583 Euro.

Din cele 8 regiuni de dezvoltare, cele mai multe proiecte au fost depuse în regiunea Nord – Est Iaşi, totalul cererilor de finantare fiind de 171, cu valoarea totală de 175.220.868 Euro.

Pentru finanţarea proiectelor de investiţii prin Măsura 125 sunt disponibile fonduri nerambursabile până în 2013, în limita a 483.246.816 Euro. Această sumă reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene în procent de 80% şi cofinanţarea Guvernului României de la bugetul de stat în procent de 20%.

Din totalul fondurilor aferente Măsurii 125, 7.169.427 Euro reprezintă alocarea financiară pentru realizarea obiectivelor Planului European de Redresare Economică (PERE).


Situatia proiectelor depuse pe Programul Operational Regional Axa 1 DMI 4.3

martie 30, 2010

În cadrul Programului Operaţional Regional Axa 1 Domeniul major de intervenţie 4.3 lucrurile au început să intre pe ultima sută de metri, sesiunea este cu depunere contiună de proiecte, astfel în unele regiuni sunt depuse mai multe proiecte decât in alte regiuni, ca urmare în unele centre regionale gradul de încărcare pe domeniu a depăşit jumătate din banii alocaţi şi în unele cazuri a ajuns spre 70-80%.

În regiunea nord-vest gradul de încărcare a ajuns la aproximativ 75%, suma alocată este de 19.740.000 Euro. Până la data de 26.02.2010 s-au depus 147 proiecte, din care 52 au fost respinse şi 6 au fost retrase, restul proiectelor sunt in evaluare, nu a fost semnat nici un contract de finanţare până în prezent.

În regiunea de centru alocarea financiară este de 16.290.000 Euro. Până la 26.02.2010, un număr de 191 microîntreprinderi au depus cereri de finanţare nerambursabilă. Din cererile depuse, 65 au fost respinse până la data prezentei raportări, iar cele 118 cereri aflate în evaluare solicită spre finanţare suma de 13,50 milioane euro. A mai rămas disponibil, în prezent, un buget de peste 2,79 milioane euro.

Suma alocată pentru Bucureşti-Ilfov este de 15.550.000 Euro. Până la data de 1.03.2010, pe regiunea Bucureşti-Ilfov au fost depuse un număr de 239 de proiecte pentru finanţare nerambursabilă prin Programul Operational Regional. Au fost contractate, până la aceeaşi dată, un număr de 39 de proiecte şi au fost respinse 58 cereri, depuse pe diferite domenii de intervenţie. Alte 142 de proiecte se află în faza de evaluare.

În regiunea de sud, Muntenia, alocarea financiară este de 27.280.000 Euro. În această regiune au fost depuse 37 de cereri de finanţare, având o valoare a asistenţei financiare nerambursabile solicitată de aproximativ 3,77  milioane euro. 10 proiecte au fost respinse, 26 proiecte sunt în etapa de evaluare tehnică şi financiară şi un proiect se află în curs de verificare administrativă

Pentru cei interesaţi să depună proiecte în cadrul acestui program, sfatul nostru este să vă grăbiţi pentru cş sunt şanse tot mai mari ca aceste fonduri să se epuizeze şi să pierdeţi această oportunitate de a accesa aceste fonduri nerambursabile.

În cadrul Programului Operaţional Regional Axa 1 Domeniul major de intervenţie 4.3 lucrurile au început să intre pe ultima sută de metri, sesiunea este cu depunere contiună de proiecte, astfel în unele regiuni sunt depuse mai multe proiecte decât in alte regiuni, ca urmare în unele centre regionale gradul de încărcare pe domeniu a depăşit jumătate din banii alocaţi şi în unele cazuri a ajuns spre 70-80%.

În regiunea nord-vest gradul de încărcare a ajuns la aproximativ 75%, suma alocată este de 19.740.000 Euro. Până la data de 26.02.2010 s-au depus 147 proiecte, din care 52 au fost respinse şi 6 au fost retrase, restul proiectelor sunt in evaluare, nu a fost semnat nici un contract de finanţare până în prezent.

În regiunea de centru alocarea financiară este de 16.290.000 Euro. Până la 26.02.2010, un număr de 191 microîntreprinderi au depus cereri de finanţare nerambursabilă. Din cererile depuse, 65 au fost respinse până la data prezentei raportări, iar cele 118 cereri aflate în evaluare solicită spre finanţare suma de 13,50 milioane euro. A mai rămas disponibil, în prezent, un buget de peste 2,79 milioane euro.

Suma alocată pentru Bucureşti-Ilfov este de 15.550.000 Euro. Până la data de 1.03.2010, pe regiunea Bucureşti-Ilfov au fost depuse un număr de 239 de proiecte pentru finanţare nerambursabilă prin Programul Operational Regional. Au fost contractate, până la aceeaşi dată, un număr de 39 de proiecte şi au fost respinse 58 cereri, depuse pe diferite domenii de intervenţie. Alte 142 de proiecte se află în faza de evaluare.

În regiunea de sud, Muntenia, alocarea financiară este de 27.280.000 Euro. În această regiune au fost depuse 37 de cereri de finanţare, având o valoare a asistenţei financiare nerambursabile solicitată de aproximativ 3,77  milioane euro. 10 proiecte au fost respinse, 26 proiecte sunt în etapa de evaluare tehnică şi financiară şi un proiect se află în curs de verificare administrativă

Pentru cei interesaţi să depună proiecte în cadrul acestui program, sfatul nostru este să vă grăbiţi pentru cş sunt şanse tot mai mari ca aceste fonduri să se epuizeze şi să pierdeţi această oportunitate de a accesa aceste fonduri nerambursabile.


Erori in cadrul POR, DMI 4.3

februarie 22, 2010

Pentru a veni in sprijinul microintreprinderilor care doresc sa obtina finantare europeana nerambursabila in cadrul POR, DMI 4.3., ADR Nord-Vest a publicat cele mai frecvente probleme intalnite in procesul de verificare a cererilor de finantare depuse.

Astfel, principalele erori sau omisiuni privesc:

  • Neatasarea notelor explicative la situatiile financiare. Lipsa unuia dintre documentele mentionate in mod expres in grila de verificare ca element pentru care nu pot fi solicitate clarificari duce la respingerea cererii de finantare.
  • Calcul gresit al activelor totale in cadrul declaratiei privind incadrarea intreprinderii in categoria IMM (se omite adaugarea pozitiei privind cheltuielile in avans la suma activelor imobilizate si circulante)
  • Cererea de finantare nesemnata de reprezentantul legal, in sensul prevederilor din actul constitutiv (atunci cand acest act prevede obligativitatea reprezentarii in comun de catre toti asociatii se impune anexarea unei imputerniciri)
  • Neasigurarea unei contributii proprii la valoarea cheltuielilor eligibile de minim 30,00% din valoarea eligibila a proiectului (deseori se pierd zecimale prin rotunjiri si se ajunge la 29,9999…%). Modalitatea corecta de verificare este prin aplicarea operatiei matematice complementare (impartirea), rezultand un raport intre contributia proprie la cheltuielile eligibile si valoarea totala a cheltuielilor eligibile, a carui valoare care trebuie sa fie mai mare sau cel putin egala cu 0,30.
  • Cod CAEN neeligibil
  • Pierdere din exploatare in cadrul exercitiului financiar de referinta
  • Declaratia privind incadrarea intreprinderii in categoria IMM nu este completata in intregime (lipsa date firma, lipsa functie semnatar, lipsa exercitiu financiar de referinta, etc.)
  • Achizitiile nu sunt preconizate a fi efectuate in conformitate cu prevederile Anexei 5 – Instructiuni privind atribuirea contractelor de lucrari, de furnizare si de servicii.
  • Bugetul proiectului nu este completat la doua zecimale
  • Lipseste numerotarea capitolelor/punctelor cererii de finantare sau aceasta este gresita
  • Nu este precizata adresa de implementare a proiectului, ci doar localitatea
  • Planul de achizitii necorelat cu bugetul proiectul, prin prisma sumelor implicate
  • Tabelele din cadrul documentatiei nu respecta formatul standard
  • Discrepante in ceea ce priveste numele reprezentantului legal in cadrul documentatiei (in caz de schimbare de nume prin casatorie se impune anexarea unui certificat doveditor)
  • Completari de mana in cadrul formularului cererii de finantare
  • Discrepante intre cererea de finantare si calendarul activitatilor, in ceea ceea ce priveste durata de implementare.
  • Activitatile proiectului nu sunt suficient detaliate; prezentarea lor minimala
  • Declaratia de eligibilitate nu respecta modelul din ghid (eliminare nejustificata de sectiuni)
  • Nerespectarea prevederilor corrigendumului si a notelor AM POR
  • Comunicare ingreunata cu solicitantii de finantare, datorita lipsei sau nefunctionarii aparatelor de fax

Sursa: ADR Nord-Vest si fonduri-structurale.ro


Fonduri Europene pentru Tineri: Lucruri ce trebuie pregatite din timp

februarie 22, 2010

Avand deja doua sesiuni de depunere de proiecte in cadrul Masurii 112 – “Instalarea tinerilor fermieri” , sunt mai multe lucruri care daca sunt facute din timp, ajuta la depunerea a cat mai multe proiecte si ne ajuta sa fluidizam mai bine procesul de elaborare si implementare a proiectelor in  cadrul acestei masuri.

Dintre lucrurile care trebuie facute si gandite mai dinainte iata cateva:

  1. Inscrierea la un curs in domeniul agricol. Acest lucru este necesar daca beneficiarul nu are studii in domeniul agricol, de exemplu Scoala Profesionalain agricultura sau Facultate in domeniul agricol. Avand acest curs facut dinainte te scuteste de ore petrecute la curs cand efectiv nu ti l-ai programat, daca tu alegi cand sa il faci este mult mai bine datorita faptului ca nu mai apare acel stres ca trebuie sa-l termin pentru ca altfel nu primesc finantarea pentru proiect. Am avut cateva cazuri care nu au reusit sa termine cursul in timp si astfel s-a amanat primirea banilor ( a primei transe, cea de 60%) pana au reusit sa termine cursul.
  2. Daca se doreste sa se faca proiectul pe masura 112 pe cultura de camp este bine de stiut ca aceasta suprafata trebuie inscrisa la APIA, iar acest lucru se poate face doar odata pe an in lunile martie – mai. Se mai pot face, modificari in cursul anului, doar pentru a transfera acea suprafata pe persoana care preia exploatatia agricola. Dar daca suprafata de teren nu a fost inregistrata inca la APIA, se mai pot face modificari in cursul anului dar cu penalizari la plata subventiei.
  3. Datorita faptului ca aceasta masura a devenit tot mai cunoscuta, in cadrul ultimei sesiuni de depunere sau depus foarte multe proiecte, in acest caz cel mai probabil vor fi mai multe proiecte decat sunt bani disponibili si astfel va interveni departajarea prin punctaj. Cele mai multe proiecte pot avea un punctaj maxim de 50 de puncte obtinut din inscrierea intr-o asociatie si punctajul pe proprietate ( mentionez ca punctajul pe proprietate se acorda doar daca intreaga suprafata de teren sau animale este in proprietatea beneficiarului). Este foarte important sa se discute inainte care este punctajul pentru proiectul depus cu consultantul care elaboreaza proiectul.

Aceste trei sunt cele mai importante si necesita timp si mare atentie, atat din partea beneficiarului cat si din partea consultantului.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 334 other followers