Fiecare are cântarul lui, dar Dumnezeu ne va cântării pe toţi la final

Am trecut ăn 2009, iar de acum putem să tragem concluziile anului 2008. Acum ne putem cântării şi să tragem linie şi să vedem ce am „adunat” în 2008.

În Daniel 5:25 scrie aşa: „Iată însă scrierea care a fost scrisă: „Numărat, numărat, cântărit şi împărţit” Împăratul Belşaţar a fost cântarit de Dumnezeu şi a fost găsit uşor.

425x290aspx

In viaţa noastră avem parte de trei tipuri de cântare, un cântar propriu, cântarul celor din jurul nostru şi un cântar a lui Dumnezeu.

Fiecare trebuie să ne cântărim şi să vedem cum suntem, ce greutate avem. Dacă cântarul nostru este reglat de Dumnezeu atunci el va arăta greutatea reala, mă refer la greutatea spirituală. Greutatea spirituală trebuie privită invers, cu cât eşti mai gras cu atât este mai bine, în schimb în viaţa umană cu cât eşti mai gras cu atât rişti să te îmbolnaveşti de boli de inimă (acestea sunt cele mai frecvente) şi de alte boli. Aşadar cântarul nostru trebuie reglat dupa standardele lui Dumnezeu.

Fiecare ajunge să fie cântarit si pe cântarul celor din jurul nostru, şi la rândul nostru, noi îi cântarim pe cei din jurul nostru, aşa ca ajungem sa facem comparaţii, şi mai departe ajungem  la complexele de inferioritate si cele de superioritate, ajungem să ne vedem mai buni (în general asa ne place să ne vedem) decât ceilalţi, sau mai răi (în cazul în care ne-am ales greşit persoana cu care să ne comparăm🙂 ). Noi trebui să ne comparăm cu Domnul Isus, El este stadardul nostru de viaţă, de trăire pe pământ.

Într-un final fiecare vom ajunge să stăm pe Cântarul lui Dumnezeu. În 1 Corinteni capitolul 3, Pavel spune că dacă clădeşte cineva pe temelia, pe Cristos, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân si trestie, la final va avea loc un test al focului, dacă ai clădit lucruri de valoare în viaţa ta (aur, argint, pietre scumpe, dar nu în sensul agonisirii de avere), lucruri cu greutate atunci vei fi gasit cu greutate pe Cântarul lui Dumnezeu.

balanta1

Caută în anul 2009 să creşti spititual, să aduni lucruri de valoare în viaţa ta.

2 răspunsuri la Fiecare are cântarul lui, dar Dumnezeu ne va cântării pe toţi la final

  1. mircea spune:

    E interesant titlul care e de fapt si concluzia la tot ce s-a discutat.
    Asa-i ca la urma urmei tot cantarul lui Dumnezeu e cel care conteaza indiferent ce cantaresc oameni.
    Sa fiti iubiti!

  2. paul spune:

    Sunt Paul din Baia Mare si sunt de la Oastea Domnului vreau sa zic si eu cate ceva ,Dumnezeu ne iubeste foarte mult foarte foarte foarte mult si noi gresim caci suntem oameni dar el ne iarta ca pe fii lui noi iar gresim el iar ne iarta eu nu meritam aceasta viata Dumnezeu a indurat multe pentru noi si ma gandesc ca trebuie sa fim smeriti ,sa fi smerit inseamna sa fi un om ascultator pedeplin de Dumnezeu si trebuie sa fi si intelept este foarte periculos sa fi smerit poti cadea in cealalta extrema trebuie sa fi intelept nu sa te dai inteleptcand te dai mare tu esti mic in ochii Domnului dar cand esti mic El te mareste de aceea sfatul meu care nu este al meu zice in felul urmator trebuie sa respectam cu sfintenie ce zic poruncile ,El a spus nici macar sa nu ne gandim la asa ceva sa fim intr-o stare de har in fiecare clipa cu Dumnezeu alfel nu vom reusi sa nu va imaginati un chip in gandul vostru si sa ii puneti ochii vostrii pentru ca var putea transforma in oameni increzatori in voi si este un lucru mai rau ca si a ucide pe cineva el ,cand ucizi pe cineva tu mai treiesti dar el nu deci tu mai ai sansa de a te salva dar daca ucizi un om rau nu cred ca mai ai ocazia de a te salva dar cred ca mai ai ocazia de a te salva aici nu stiu foarte bine dar asta conteaza sa iti sa iti salvezi sufletul nu ii frumos sa te bagi in intimitatea altui om Dumnezeu nu iti da voie ,cum spuneam mai sus trebuie sa fim cu Dumnezeu tot timpul timpul este mai pretios ca si platina foarte scump
    tu cum iti petreci sau pierzi timpul? Dumnezeu sa ne mustre pe toti da asa rau incat sa ne schimbam parerea daca nu te mustra acuma te va mustra toata viatza in foc si puciaosa cel care nu ii va placea nu ii va placea sa asculte de Dumnezeu si sa il iubesca pur si simplu nu va avea o viaza buna si daca ii va merge bine dar eu ma refer la viitor pe multi oameni nu ii intereseaza sufletul daca cineva o persoana oarecare citeste acest site ca sa spun asa sa stit cum sa scapati de iad trebuie sa va rugati la Dumnezeu tineti post (in secret)nu teda mare caci in ochi Domnului vei fi mic eu acuma zic ce ste de facut si chiar sa faceti trebuie sa induram orice rautate si sa o transformam daca se poate daca nu se poate stai calm roagate nu te inerva cum fac alti tu il ai pe Dumnezeu cel a tot puternic in inima ai griji sa nu il pierzi cere intelepciune cand te rogi si in rugaciunile tale cerei si smerenie zi asa : Doamne sfinte dami intelepciune si smerenie sfanta si nu uita sa te rogi si sa citesti din Biblie este foarte important

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: