Peste 900 de proiecte depuse pe Masura 125

APDRP a primit peste 900 de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii agriculturii şi siviculturii

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit 969 de cereri de finanţare pentru accesarea Măsurii 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013.

Proiectele au fost depuse în cadrul primei sesiuni aferente Măsurii 125, care a fost deschisă în perioada 15 martie – 15 aprilie 2010, urmând ca în al doilea semestru al acestui an, în conformitate cu decizia Comitetului de Monitorizare al PNDR, să se deschidă o a doua sesiune.

Dintre proiectele depuse, 870 de cereri de finanţare au fost declarate conforme şi vor trece în etapa de verificare a eligibilităţii. Valoarea totală a cererilor de finanţare conforme este de 923.503.998 Euro, cel mai mare interes suscitând proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii agricole (submăsura „a” din Măsura 125), fiind depuse 719 proiecte în valoare de 708.423.415 Euro. Pentru submăsura „b” aferentă dezvoltării infrastructurii silvice au fost primite 151 de cereri finanţare, cu valoarea totală de 215.080.583 Euro.

Din cele 8 regiuni de dezvoltare, cele mai multe proiecte au fost depuse în regiunea Nord – Est Iaşi, totalul cererilor de finantare fiind de 171, cu valoarea totală de 175.220.868 Euro.

Pentru finanţarea proiectelor de investiţii prin Măsura 125 sunt disponibile fonduri nerambursabile până în 2013, în limita a 483.246.816 Euro. Această sumă reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene în procent de 80% şi cofinanţarea Guvernului României de la bugetul de stat în procent de 20%.

Din totalul fondurilor aferente Măsurii 125, 7.169.427 Euro reprezintă alocarea financiară pentru realizarea obiectivelor Planului European de Redresare Economică (PERE).

2 răspunsuri la Peste 900 de proiecte depuse pe Masura 125

  1. Marian Axinte spune:

    Am vazut la raportul de selectie al masurii 125… un exemplu de frauda masiva care se pregateste. Pentru a beneficia de aceste fonduri, folosindu-se de o prevedere din Ghidul Solicitantului, firmele de consultanta si proiectare au folosit cursuri euro din ianuarie 2009, si octombrie 2009. era practic imposibil ca la acea data sa se fi facut acele studii intrucat Ghidul Solicitantului nici macar nu era conceput ca draft. Dar poate ca cei care au facut studiile s-au folosit de clarvazatori care au prezis viitorul. Oricum asa e la noi cainii latra …caravana APDRP trece. Intrebarea care ramane e: Ce a fost… frauda, coruptie sau incompetenta?

  2. Andrei spune:

    Inca un lucru interesant s-a petrecut in Bihor, toate primariile care au castigat proiecte pe masura 125 sunt primarii ale UDMR-ului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: