Închinarea omului duhovnicesc

noiembrie 27, 2008

Închinarea omului duhovnicesc constă din mai multe lucruri, şi anume: rugăciunea, lauda (muzica), părtaşia cu fraţii, ascultarea cuvântului,închinarea cu banii noştri şi altele.

Pavel în Epistola sa către Efeseni5:19-20 spune: “Vorbiti între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toata inima lauda lui Dumnezeu. Multumiţi întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile. In Numele Domnului nostru Isus Cristos.” Aici sunt descrise patru aspece ale inchinarii:

1. Vorbire plină de Duhul Sfant. “ Vorbiţi intre voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti”. Aceasta este expresia adevărului dat de Dumnezeu. Ori de câte ori citim în Biblie despre femei şi barbati plini de Duhul Sfânt, îi găsim întotdeauna că “vorbesc adevăruri în dragoste”(Efeseni 4:15).

2.Cântare plină de Duhul Sfant. “ Cântaţi şi aduceţi din toata inima laudă Domnului”. Aceasta este expresia bucuriei primite de la Dumnezeu. Este o bucurie neafectată de circumstantele exterioare. Pavel şi Sila au cunoscut această bucurie când: “ se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu” (Fapte 16:25), în temniţă. Dacă ştii să dai slavă lui Dumnezeu când eşti în inchisoaresau alte momente dificile din viaţa ta, ai învăţat cu adevărat să te “ inchini Tatălui în Duh şi în adevăr”(Ioan 4:24).

3.Împărtăşire plină de Duhul Sfânt. “ Multumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile”(Efeseni 5:20). Aceasta este exprimarea multumirilor puse de Dumnezeu în noi. În conformitate cu 1 Tesaloniceni 5:18 trebuie să mulţumim pentru toate lucrurile, iar scriitorul Epistolei către Evrei adaugă: “ Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”(Evrei 13:15). O inimă multumitoare va sfârşii totdeauna într-o viaţă împărtăşita, lucru de care avem nevoie tot mai mult în Trupul lui Cristos. În multumire împărtăsim mărturiile noastre, talentele noastre, zeciuielile noastre şi timpul nostru.

4.Slujire plină de Duhul Sfânt. “Supuneti-vă unii altora în frica lui Cristos” (Efeseni 5:21). Aceasta este expresia dragostei date de Dumnezeu. Pavel ne reaminteşte într-un alt loc că trebuie să ne slujim unii atora în dragoste (Galateni 5:13). Dacă ştim ceva despre viaţa Trupului, vom fi simţitori la nevoile celorlalţi în cadrul partaşiei şi vom răspunde în consecinţă.

Un aspect important în partaşia în Trupul lui Cristos este lauda prin cântare sau mai precis muzica. Dumnezeu este tăria credinciosului. Dumnezeu este mântuirea lui. Dumnezeu este totodată lauda lui. Da Dumnezeu trebuie să fie lauda celui credincios. Trebuie să ne punem nişte întrebari. Este dumnezeu oare lauda noastră ? Este Domnul în centrul muzicii din mintea ta ? Este el muzica ta atunci când mintea iţi cutreiera liberă sau muzica lumii este cea care deţine un loc mai important în viaţa ta decât Domnul sau lauda Sa ?

Pavel în Epistola către Tesaloniceni 5:21-22 spune: “ ci cercetati toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rau”. Cuvântul lui Dumnezeu îi porunceşte copilului Său să cerceteze totul cu atenţie şi să se ferească de la a săvârşi orice rău. Oare este potrivit sau chiar necesar să facem referire la acest verset în discuţia noastra despre muzica ? Nu este cuvântul rău prea aspru ? Nicidecum. Adeseori, oameni de ştiinţă care studiază şi înţeleg influenţa puternică a muzicii folosesc termeni chiar mai duri şi mai îndrăzneţi.

Este păcat să asculţi muzică despre care ştii că nu este potrivită ? Numeroasele mărturii ale tinerilor şi ale adulţilor ne dă convingerea că, dincolo de orice umbră de îndoială, de multe ori renuntăm la ceea ce are Dumnezeu mai bun pentru noi de dragul muzicii lumeşti. Când viaţa este umplută de sunetul senzul al lumii, mai rămâne prea puţin loc pentru muzica în care reflectî caracterul lui Dumnezeu. Ar fi o exagerare să spunem că e păcat orice reprezintă muzică lumească. Mai intai, ar trebui definite si identificate câteva dintre caracteristicile muzicii lumeşti. Pentru moment este suficient să spunem că alimnentarea vietii cu muzica lumii poate devenii, în cel mai fericit caz, o povara pentru creştinul care doreşte să cunoască şi să trăisca ceea ce are Dumnezeu mai bun pentru el.

Evrei 12:1 ne oferă un sfat bun în aceasta problemă a muzicii nepotrivite: “Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăsoară aşa de lesne şi alergăm cu stăruiţă în alergarea care ne stă înaite”

Genul nepotrivit de muzica te poate trage în jos. Muzica potrivită te poate zidi şi iţi poate stimula mintea şi inima să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu. Muzica nepotrivită poate apăsa cu greutate asupra emoţiilor tale, fără ca tu să fii conştient de aceasta. Ea iţi poate determina gândurile să reflecte filozofia lumii. Muzica bună, numai prin caracterul sunetului ei, are capacitatea de a te învăţa despre Dumnezeu şi de a-ţi stimula mintea să mediteze asupra fiinţei Sale. “ Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne!” ( Psalmul 89:15).

Reclame

Slujirea omului duhovnicesc

noiembrie 26, 2008

Pavel îi infătişează pe lucrătorii crestini care sunt aprobati de Dumnezeu pentru slujirea divina şi spune: “Deci, dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfintit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 2:21. Aceasta înseamnă că noi suntem creaţi, răscumpărţi şi curăţiţi pentru a fi folositori lucrării lui Dumnezeu.

Trebuie să privim lucrarea lui Dumnezeu ca o activitate divină. Prin origine, procesul de desfăşurare şi rezultatul ei, lucrarea lui Dumnezeu este divină. Isus a spus de astfel: “ Tatăl Meu lucreaza până acum; şi Eu de asemenea lucrez.”(Ioan 5:17), iar Pavel adaugă: “Ca unii care lucrăm împreuna cu Dumnezeu” (2 Corinteni 6:1).

Obligaţia divină de a fi folositor în slujire. “Cât este ziua, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.” Ioan 9:4. Cel care spune ca nu simte nici o obligaţie de a-L sluji pe Dumnezeu nu a primit niciodată natura divină. “Tot aşa şi credinata, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.” Iacov 2:17. Pavel declară: “căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi in Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” Efeseni 2:10.Să ai credinţa vie în Cristos şi să ai parte de natura dumnezeiască înseamnă să fi legat de activitatea divină a lui Dumnezeu, în timp şi eternitate. Această obligaţie divină se exprimă în viaţa printr-un simţământ permanent:

1. Responsabilitate faţă de Dumnezeu.

“Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Iona 9:4). Pentru Domnul Isus slujirea nu a fost doar importanată, ci şi imperativă necesară.. Scriitorul Epistolei către Evrei ne reaminteşte că “măcar că era Fiu, a învîţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). Fie ca acest imperativ al ascultării să se manifeste în viaţa noastră ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu! Acesta este scopul Lui cu noi prin faptul ca ne-a oferit privilegiul deosebit de-a fi copiii Lui.

Dumnezeu ne-a chemat să participăm în adevăratul sens al cuvântului la activitatea răscumpărătoare a Domnului Isus Cristos. Inutil să o spunem, aceasta nu include lucrarea unica si finala pe care El a realizat-o pe Golgota, dar implică roadele lucrării şi mesajului crucii în termenii trăirii şi slujirii zilnice. Pavel vorbeşte despre aceasta spunând: “în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferintelor lui Cristos, pentru trupul Lui, care este biserica” Coloseni 1:24.

În calitatea de serv, Domnul Isus, a spus: “Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” Ioan 9:4. Ca rob desăvârşit şi de buna voie a lui Dumnezeu, el s-a smerit pe Sine Insusi, a renunţat la toate drepturile Lui şi chiar a depins de Dumnezeu privind resursele vieţii zilnice ca să împlinească voia Lui desăvârşită.

Apostolul Pavel este un exemplu dintre cele mai elocvente privind identificarea cu Cristos în sensul responsabilităţii în slujirea creştina. El s-a simţit totdeauna dator să împlineasca voia lui Dumnezeu. A putut spune “Dacă vestesc evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia” 1 Corinteni 9:16.

2. Socoteala fata de Dumnezeu.

“Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis…” Ioan 9:4. Simţământul Mântuitorului că este trimis L-a făcut întotdeauna conştient că va da socoteală lui Dumnezeu.

Vom da socoteală lui Dumnezeu pentru fiecare cuvânt pe care îl rostim şi pentru fiecare lucru înfăptuit. Nu ne putem permite nici măcar pentru un singur moment să acţionăm independent de Dumnezeu. Am devenit indisciplinaţi şi neglijenti în slujirea creştină pentru că am pierdut această constientă a faptului ca vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu. Am încetat sa mai recunoaştem că dacă am fost convertiţi suntem şi împuterniciţi, că dacă suntem salvaţi suntem şi trimişi. Unirea noastra cu Cristos în mântuire ne face una cu El şi in slujire.

Obiectivul divin în a fi folositor în slujire.

“Trebuie să lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis” Ioan9:4. Domnul nostru nu ne-a lăsat să şovăim în ce priveşte obiectivul ultim al slujirii divine. El ne-a dezvăluit acest obiectiv prin învăţătură data în Evanghelii. Obiectivul divin implică:

1. Primirea personala a lui Cristos.

În capitolul 6 al Evangeliei după Ioan, Isus spune: ” Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El “ (Ioan 9:29). In capitolul 1 versetul 12 Ioan defineşte ceea ce implică acest “a crede” spunând: “ Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Acest lucru poate suna straniu pentru urechile celor captati de frenezia activismului religios încât nu mai au nici o idée despre ce înţelege Isus prin slujire divină. Nimeni nu are dreptul să ridice un deget în slujirea aşa numită pentru Dumnezeu înaite de-a putea afirma ca L-a primit personal pe Cristos. Mii de oameni religiosi care vorbesc despre a crede în Cristos de fapt niciodata nu L-au primit pe Cristos. Ei nu stiu nimic despre locuirea vietii lui Isus în ei, viaţa care, conform Înavăţătorului, este primordial esenţială în obiectivul slujirii divine.

Inainte de a deschide ochii orbilor trebuie să ştim ce înseamna sa fim “părtaşi naturii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4). Orice slujire fără această experienţă veritabilă a primirii personale a lui Cristos poate fi omeneşte impresionantă, dar este fără îndoială lipsită de valoare în ochii lui Dumnezeu. Astfel se explică de ce în zilele noastre există atâta moleşeala şi lipsă de viaţă în bisericile noastre.

2. Revelarea personala a lui Cristos.

Vedem în Evamgheli că Domnul Isus Cristos a avut ca scop primordial, ca şi lucrare supremă, să-L reveleze pe Tatăl Său în orice loc, cu orice ocazie.

Aproape inutil s-o spunem, noi nu-L putem revela pe Cristos până nu L-am primit pe Cristos, dar dacă avem parte de o experienţă veritabilă a locuirii în noi a Mântuitorului, atunci avem resposabilitatea imensă de a-L revela pe Cristos în mod constient, curajos şi continuu în fiecare domeniu al vieţii. Dumnezeu ne cheama pe fiecare in slujirea divină, fie o femeie casnică, care-l reveleaza pe Cristos familei ei, este deplin angajată în slujirea creştina la fel ca un evanghelist.

După convertire, Dumnezeu ne lasă aici pe pământ cu un singur motiv: să-L slujim pe El prin mărturisire şi ucenicizarea sufletelor. Sferele noastre de activitate pot fi la fel de variate ca şi numărul creştinilor din lume, dar obiectivul este întotdeauna acelaşi. Pentru unii, amvonul poate fi familia creştina; pentru altii, un birou într-un oras; pentru multi, acesta va fi campusul universitar; pentru altii, extrem de puţini, marginile pământului. Dar, în final, este un singur obiectiv; întregirea Trupului lui Cristos prin faptul că fiecare madular este un evanghelist. Cum ne castigăm pâinea este un lucru secundar. Chemarea primordiala este înspre acelaşi obiectiv care L-a motivat pe Mântuitorul: “ Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Ioan 9:4).

Oportunitatea divină de-a fi folositor în slujire.

Intregul timp trebuie folosit în mod răscumpărător.

Cât este ziuă trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Ioan 9:4). Isus a lucrat conform unui orar şi, de aceea nu a pierdut niciodată nici un moment, ăn sensul acesta El nu a fost luat niciodată prin surprindere.

Psalmul 90:12 spune: “ Învaţă-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă.”. sau redând acest lucru în limbajul Noului Testament, să răscumpărăm “ vremea, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5:16).

Dumnezeu ne dă în fiecare zi oportunitati să-I slujim, iar noi tinând cont că zilele s-au scurtat; “Vremea s-a scurtat” (1 Corinteni 7:29), ar trebui să folosim cu mai multă chibzuinţă timpul şi să-I dăm mai mult timp lui Dumnezeu,prin o slujire sfântă şi eficientă.


Mărturia omului duhovnicesc

noiembrie 25, 2008

Domnul Isus în Evanghelia dupa Matei 5:13-16 spune: “Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea işi pierde gustul, prin ce işi va căpăta iaraşi puterea de săra? Atunci nu mai este bună decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate asezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaitea oamenilor, ca ăi ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăveasca pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Dumnezeu ar fi putut face ca să ne i-a pe fiecare sus în cer dupa ce ne convertim, dar Dumnezeu vrea ca noi sa rămânem o vreme pe acest pământ ca să fim sarea care dă gust, o cetate care nu poate sta ascunsă, o lumina pentru cei care rătăcesc,trăiesc în păcat. Scopul omului duhovnicesc, centrat în Isus Cristos este acela de al mărturisii în fiecare zi şi cu orice preţ pe Isus Cristos, un Cristos mort, înviat a treia zi şi care şade la dreapta Tatălui pentru vecii veciilor. Pentru că nu toţi putem fi predicatori,să vestim de la amvon sau alte locuri către o mulţime de oameni, dar putem să vestim evanghelia în mod personal sau în grupurile nostre de partăşie, în grupurile de tineri. În viaţa de zi cu zi putem fi o mărturie pentru vecinii noştri, în special la ţară este mai evident, prin purtarea noastră aceasta fiind cea mai evidentă.