Povestea parintelui Tanase, tata pentru 328 de copii

decembrie 8, 2010

CUM PUTEM AJUTA ?
Fie ca este vorba de sprijinirea activitatilor desfasurate în centrele de la Valea Plopului, de editarea si difuzarea de materiale informative, de organizarea de conferinte si seminarii sau de alte programe, orice contributie va fi mult apreciata.
Pentru donatii/sponsorizari în bani, datele de identificare fiscala ale Filialei sunt urmatoarele:
• Cod de Identificare Fiscala 18074434
• Cont IBAN lei: RO81RZBR0000060007229024
• Cont IBAN USD: RO86RZBR0000060007229031
• Cont IBAN EURO: RO70RZBR0000060007229028
• Cont IBAN GBP: RO04RZBR0000060009301069
deschise la Raiffeisen Bank – Agentia Victoria Bucuresti, Calea Victoriei nr. 21, corp B, sector 3, cod 030023.

 

Reclame

A mai trecut un Craciun…

decembrie 29, 2008

Inca un Craciun a mai trecut, am invatat cateva lucruri cu ocazia Nasterii Mantuitorului Isus Cristos, si anume un ABC al Craciunului.

1. Ascultare – Maria si Iosif asculta de inger cand le vorbeste, pastorii la fel asculta cuvantul ingerului si se duc in graba sa-L vada pe Prunc.

2. Bucurie – vine doar in urma ascultarii de Dumnezeu si de Cuvantul Sau

3. Cantare – o cantare de bucurie poate veni doar dintr-o inima plina de bucurie, o inima care mai intai a ascultat de Glasul Domnului si mai apoi s-a umplut de bucurie.

Anul acesta nu am mers sa colindam prin locurile obisnuite ale noastre, ci ne-am dus la Cighid, undeva in judetul Bihor, un loc ascuns de privirile noastre, pana acum de Craciunul acesta cand Protv-ul au avut un material despre acest orfelinat pentru copii cu handicap. Noi am fost sa colindam in ziua de Craciun, 25 decembrie. Copii stau acum in conditii mai bune decat au fost inainte de revolutie si cativa ani dupa.

Copii acestia au mare nevoie de multe lucruri, dar cei de acolo ne-au spus ca nevoia cea mai mare este de a achizitiona cateva masini de spalat, in prezent au doar una singura pentru ca celelalt s-au stricat.

Daca vreti sa vedeti si sa auziti mai multe puteti intrat pe link-ul acesta, pe Protv, la Romania te iubesc?


Închinarea omului duhovnicesc

noiembrie 27, 2008

Închinarea omului duhovnicesc constă din mai multe lucruri, şi anume: rugăciunea, lauda (muzica), părtaşia cu fraţii, ascultarea cuvântului,închinarea cu banii noştri şi altele.

Pavel în Epistola sa către Efeseni5:19-20 spune: “Vorbiti între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toata inima lauda lui Dumnezeu. Multumiţi întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile. In Numele Domnului nostru Isus Cristos.” Aici sunt descrise patru aspece ale inchinarii:

1. Vorbire plină de Duhul Sfant. “ Vorbiţi intre voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti”. Aceasta este expresia adevărului dat de Dumnezeu. Ori de câte ori citim în Biblie despre femei şi barbati plini de Duhul Sfânt, îi găsim întotdeauna că “vorbesc adevăruri în dragoste”(Efeseni 4:15).

2.Cântare plină de Duhul Sfant. “ Cântaţi şi aduceţi din toata inima laudă Domnului”. Aceasta este expresia bucuriei primite de la Dumnezeu. Este o bucurie neafectată de circumstantele exterioare. Pavel şi Sila au cunoscut această bucurie când: “ se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu” (Fapte 16:25), în temniţă. Dacă ştii să dai slavă lui Dumnezeu când eşti în inchisoaresau alte momente dificile din viaţa ta, ai învăţat cu adevărat să te “ inchini Tatălui în Duh şi în adevăr”(Ioan 4:24).

3.Împărtăşire plină de Duhul Sfânt. “ Multumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile”(Efeseni 5:20). Aceasta este exprimarea multumirilor puse de Dumnezeu în noi. În conformitate cu 1 Tesaloniceni 5:18 trebuie să mulţumim pentru toate lucrurile, iar scriitorul Epistolei către Evrei adaugă: “ Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”(Evrei 13:15). O inimă multumitoare va sfârşii totdeauna într-o viaţă împărtăşita, lucru de care avem nevoie tot mai mult în Trupul lui Cristos. În multumire împărtăsim mărturiile noastre, talentele noastre, zeciuielile noastre şi timpul nostru.

4.Slujire plină de Duhul Sfânt. “Supuneti-vă unii altora în frica lui Cristos” (Efeseni 5:21). Aceasta este expresia dragostei date de Dumnezeu. Pavel ne reaminteşte într-un alt loc că trebuie să ne slujim unii atora în dragoste (Galateni 5:13). Dacă ştim ceva despre viaţa Trupului, vom fi simţitori la nevoile celorlalţi în cadrul partaşiei şi vom răspunde în consecinţă.

Un aspect important în partaşia în Trupul lui Cristos este lauda prin cântare sau mai precis muzica. Dumnezeu este tăria credinciosului. Dumnezeu este mântuirea lui. Dumnezeu este totodată lauda lui. Da Dumnezeu trebuie să fie lauda celui credincios. Trebuie să ne punem nişte întrebari. Este dumnezeu oare lauda noastră ? Este Domnul în centrul muzicii din mintea ta ? Este el muzica ta atunci când mintea iţi cutreiera liberă sau muzica lumii este cea care deţine un loc mai important în viaţa ta decât Domnul sau lauda Sa ?

Pavel în Epistola către Tesaloniceni 5:21-22 spune: “ ci cercetati toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rau”. Cuvântul lui Dumnezeu îi porunceşte copilului Său să cerceteze totul cu atenţie şi să se ferească de la a săvârşi orice rău. Oare este potrivit sau chiar necesar să facem referire la acest verset în discuţia noastra despre muzica ? Nu este cuvântul rău prea aspru ? Nicidecum. Adeseori, oameni de ştiinţă care studiază şi înţeleg influenţa puternică a muzicii folosesc termeni chiar mai duri şi mai îndrăzneţi.

Este păcat să asculţi muzică despre care ştii că nu este potrivită ? Numeroasele mărturii ale tinerilor şi ale adulţilor ne dă convingerea că, dincolo de orice umbră de îndoială, de multe ori renuntăm la ceea ce are Dumnezeu mai bun pentru noi de dragul muzicii lumeşti. Când viaţa este umplută de sunetul senzul al lumii, mai rămâne prea puţin loc pentru muzica în care reflectî caracterul lui Dumnezeu. Ar fi o exagerare să spunem că e păcat orice reprezintă muzică lumească. Mai intai, ar trebui definite si identificate câteva dintre caracteristicile muzicii lumeşti. Pentru moment este suficient să spunem că alimnentarea vietii cu muzica lumii poate devenii, în cel mai fericit caz, o povara pentru creştinul care doreşte să cunoască şi să trăisca ceea ce are Dumnezeu mai bun pentru el.

Evrei 12:1 ne oferă un sfat bun în aceasta problemă a muzicii nepotrivite: “Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăsoară aşa de lesne şi alergăm cu stăruiţă în alergarea care ne stă înaite”

Genul nepotrivit de muzica te poate trage în jos. Muzica potrivită te poate zidi şi iţi poate stimula mintea şi inima să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu. Muzica nepotrivită poate apăsa cu greutate asupra emoţiilor tale, fără ca tu să fii conştient de aceasta. Ea iţi poate determina gândurile să reflecte filozofia lumii. Muzica bună, numai prin caracterul sunetului ei, are capacitatea de a te învăţa despre Dumnezeu şi de a-ţi stimula mintea să mediteze asupra fiinţei Sale. “ Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne!” ( Psalmul 89:15).


Slujirea omului duhovnicesc

noiembrie 26, 2008

Pavel îi infătişează pe lucrătorii crestini care sunt aprobati de Dumnezeu pentru slujirea divina şi spune: “Deci, dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfintit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 2:21. Aceasta înseamnă că noi suntem creaţi, răscumpărţi şi curăţiţi pentru a fi folositori lucrării lui Dumnezeu.

Trebuie să privim lucrarea lui Dumnezeu ca o activitate divină. Prin origine, procesul de desfăşurare şi rezultatul ei, lucrarea lui Dumnezeu este divină. Isus a spus de astfel: “ Tatăl Meu lucreaza până acum; şi Eu de asemenea lucrez.”(Ioan 5:17), iar Pavel adaugă: “Ca unii care lucrăm împreuna cu Dumnezeu” (2 Corinteni 6:1).

Obligaţia divină de a fi folositor în slujire. “Cât este ziua, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.” Ioan 9:4. Cel care spune ca nu simte nici o obligaţie de a-L sluji pe Dumnezeu nu a primit niciodată natura divină. “Tot aşa şi credinata, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.” Iacov 2:17. Pavel declară: “căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi in Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” Efeseni 2:10.Să ai credinţa vie în Cristos şi să ai parte de natura dumnezeiască înseamnă să fi legat de activitatea divină a lui Dumnezeu, în timp şi eternitate. Această obligaţie divină se exprimă în viaţa printr-un simţământ permanent:

1. Responsabilitate faţă de Dumnezeu.

“Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Iona 9:4). Pentru Domnul Isus slujirea nu a fost doar importanată, ci şi imperativă necesară.. Scriitorul Epistolei către Evrei ne reaminteşte că “măcar că era Fiu, a învîţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). Fie ca acest imperativ al ascultării să se manifeste în viaţa noastră ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu! Acesta este scopul Lui cu noi prin faptul ca ne-a oferit privilegiul deosebit de-a fi copiii Lui.

Dumnezeu ne-a chemat să participăm în adevăratul sens al cuvântului la activitatea răscumpărătoare a Domnului Isus Cristos. Inutil să o spunem, aceasta nu include lucrarea unica si finala pe care El a realizat-o pe Golgota, dar implică roadele lucrării şi mesajului crucii în termenii trăirii şi slujirii zilnice. Pavel vorbeşte despre aceasta spunând: “în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferintelor lui Cristos, pentru trupul Lui, care este biserica” Coloseni 1:24.

În calitatea de serv, Domnul Isus, a spus: “Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” Ioan 9:4. Ca rob desăvârşit şi de buna voie a lui Dumnezeu, el s-a smerit pe Sine Insusi, a renunţat la toate drepturile Lui şi chiar a depins de Dumnezeu privind resursele vieţii zilnice ca să împlinească voia Lui desăvârşită.

Apostolul Pavel este un exemplu dintre cele mai elocvente privind identificarea cu Cristos în sensul responsabilităţii în slujirea creştina. El s-a simţit totdeauna dator să împlineasca voia lui Dumnezeu. A putut spune “Dacă vestesc evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia” 1 Corinteni 9:16.

2. Socoteala fata de Dumnezeu.

“Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis…” Ioan 9:4. Simţământul Mântuitorului că este trimis L-a făcut întotdeauna conştient că va da socoteală lui Dumnezeu.

Vom da socoteală lui Dumnezeu pentru fiecare cuvânt pe care îl rostim şi pentru fiecare lucru înfăptuit. Nu ne putem permite nici măcar pentru un singur moment să acţionăm independent de Dumnezeu. Am devenit indisciplinaţi şi neglijenti în slujirea creştină pentru că am pierdut această constientă a faptului ca vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu. Am încetat sa mai recunoaştem că dacă am fost convertiţi suntem şi împuterniciţi, că dacă suntem salvaţi suntem şi trimişi. Unirea noastra cu Cristos în mântuire ne face una cu El şi in slujire.

Obiectivul divin în a fi folositor în slujire.

“Trebuie să lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis” Ioan9:4. Domnul nostru nu ne-a lăsat să şovăim în ce priveşte obiectivul ultim al slujirii divine. El ne-a dezvăluit acest obiectiv prin învăţătură data în Evanghelii. Obiectivul divin implică:

1. Primirea personala a lui Cristos.

În capitolul 6 al Evangeliei după Ioan, Isus spune: ” Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El “ (Ioan 9:29). In capitolul 1 versetul 12 Ioan defineşte ceea ce implică acest “a crede” spunând: “ Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Acest lucru poate suna straniu pentru urechile celor captati de frenezia activismului religios încât nu mai au nici o idée despre ce înţelege Isus prin slujire divină. Nimeni nu are dreptul să ridice un deget în slujirea aşa numită pentru Dumnezeu înaite de-a putea afirma ca L-a primit personal pe Cristos. Mii de oameni religiosi care vorbesc despre a crede în Cristos de fapt niciodata nu L-au primit pe Cristos. Ei nu stiu nimic despre locuirea vietii lui Isus în ei, viaţa care, conform Înavăţătorului, este primordial esenţială în obiectivul slujirii divine.

Inainte de a deschide ochii orbilor trebuie să ştim ce înseamna sa fim “părtaşi naturii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4). Orice slujire fără această experienţă veritabilă a primirii personale a lui Cristos poate fi omeneşte impresionantă, dar este fără îndoială lipsită de valoare în ochii lui Dumnezeu. Astfel se explică de ce în zilele noastre există atâta moleşeala şi lipsă de viaţă în bisericile noastre.

2. Revelarea personala a lui Cristos.

Vedem în Evamgheli că Domnul Isus Cristos a avut ca scop primordial, ca şi lucrare supremă, să-L reveleze pe Tatăl Său în orice loc, cu orice ocazie.

Aproape inutil s-o spunem, noi nu-L putem revela pe Cristos până nu L-am primit pe Cristos, dar dacă avem parte de o experienţă veritabilă a locuirii în noi a Mântuitorului, atunci avem resposabilitatea imensă de a-L revela pe Cristos în mod constient, curajos şi continuu în fiecare domeniu al vieţii. Dumnezeu ne cheama pe fiecare in slujirea divină, fie o femeie casnică, care-l reveleaza pe Cristos familei ei, este deplin angajată în slujirea creştina la fel ca un evanghelist.

După convertire, Dumnezeu ne lasă aici pe pământ cu un singur motiv: să-L slujim pe El prin mărturisire şi ucenicizarea sufletelor. Sferele noastre de activitate pot fi la fel de variate ca şi numărul creştinilor din lume, dar obiectivul este întotdeauna acelaşi. Pentru unii, amvonul poate fi familia creştina; pentru altii, un birou într-un oras; pentru multi, acesta va fi campusul universitar; pentru altii, extrem de puţini, marginile pământului. Dar, în final, este un singur obiectiv; întregirea Trupului lui Cristos prin faptul că fiecare madular este un evanghelist. Cum ne castigăm pâinea este un lucru secundar. Chemarea primordiala este înspre acelaşi obiectiv care L-a motivat pe Mântuitorul: “ Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Ioan 9:4).

Oportunitatea divină de-a fi folositor în slujire.

Intregul timp trebuie folosit în mod răscumpărător.

Cât este ziuă trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Ioan 9:4). Isus a lucrat conform unui orar şi, de aceea nu a pierdut niciodată nici un moment, ăn sensul acesta El nu a fost luat niciodată prin surprindere.

Psalmul 90:12 spune: “ Învaţă-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă.”. sau redând acest lucru în limbajul Noului Testament, să răscumpărăm “ vremea, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5:16).

Dumnezeu ne dă în fiecare zi oportunitati să-I slujim, iar noi tinând cont că zilele s-au scurtat; “Vremea s-a scurtat” (1 Corinteni 7:29), ar trebui să folosim cu mai multă chibzuinţă timpul şi să-I dăm mai mult timp lui Dumnezeu,prin o slujire sfântă şi eficientă.


Sfinţenia – Un proces necesar

noiembrie 24, 2008

În trăirea nostră cu Dumnezeu trebuie să ne sfinţim în continuu.Dumnezeul nostru este un Dumnezeu Sfânt, Isaia 6:3 “Sfânt, sfânt,sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”. Dumnezeu este sfânt în felui Lui de a vorbi, Psalmul 60:6 “Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui”. Sfintele Scripturi ne descoperă de asemenea că Dumnezeu este sfânt in lucrările Lui: “Domnul este drept în toate căile Lui, şi milostiv în toate faptele Lui” Psalmul 145:17.

Ce este sfinţenia?

În Vechiul Testament, termenul de sfânt, cu toate conotaţiile lui, este invariabil derivat din cuvântul ebraic. Acesta sugerează sanctitatea sau punerea de-o parte a unui lucru descris ca fiind sacru doar pentru scopurile lui Dumnezeu. Vasele din sanctuar erau sfinte, puse de-o parte, folosite doar în slujba Domnului.

În Noul Testament se foloseşte un alt cuvânt pentru sfinţenie şi sfinţire. Deşi etimologia nu e aceeaşi cu ceea folosită în Vechiul Testament, întelesul cuvântului este acelaşi. Cuvântul nou-testamental te copleşeşte şi-ţi inspiră teamă sfântă ştiind că lucrul sau persoana descrisă astfel îi aparţine lui Dumnezeu şi numai Lui.

Dumnezeu ne porunceşte să fim sfinţi, 1 Petru 1:16 “ Căci este scris: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt “ .

Cuvântul anglo-saxon, holiness are ca rădăcina cuvântul anglo-saxon hailg care înseamnă sănătos şi întreg.

Esenţa sfinţeniei deci este suma acestor trei definiţii; o putem reda în felul următor: sfinţenia înseamnă menţinerea vieţii spirituale sănătoase înaitea lui Dumnezeu şi punerea ei de-o parte doar în slujba lui.

Sfinţenia este asigurată de Dumnezeu: “Şi voi prin El, sunteţi în Cristos Isus.El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi întelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare”,1 Corinteni 1:30. Aceasta înseamna că Dumnezeu ne face parte de sfinţenia Lui în vieţile noastre prin viaţa Domnului Isus care vine şi locuişte în noi. Sfinţenia pe care a propovăduit-o, a practicat-o şi a plătit-o Mântuitorul devine partea celor ce cred cu adevărat. În acest fapt stă gloria Evangheliei lui Cristos. Am văzut deci că sfinţenia nu este nicidecum produsul efortului omenesc. Ea este mai degrabă o lucrare a lui Dumnezeu săvârşită în noi prin locuirea înlăuntrul nostru a vieţii lui Cristos, prin puterea Duhul Sfant.

Sfinţenia este păstrată de Dumnezeu. Adresându-se tesalonicenilor, Pavel se roagă: Dumnezeul păcii să sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, făra prihană până la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta” ! Tesaloniceni 5:23-24. termenul de sfinţenie, dupa cum am văzut deja, înseamnă întreg si sănătos, iar aceasta implică păstrarea unui duh, suflet şi trup sănătos aşa cum reiese din cuvintele lui Pavel. Dumnezeu care este credincios, s-a angajat să ne pastreze sfinţi.

Sfinţenia este desăvârşită de Dumnezeu. Ioan spune că:” atunci când se va arăta El, vom fi ca El pentru ca îl vom vedea aşa cum este “ 1 Ioan 3:2. Etapa finală a desăvârşirii sfinţeniei va fi experimentată la venirea a doua oară a Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Cristos. Vom fi desăvârşiti prin chiar faptul că în ziua aceea duhurile, sufletele şi trupurile noastre se vor identifica complet cu viaţa lui Cristos, ceea care ne-a fost dată când am crezut în El. Aşadar, atunci când vom intra în ceruri actul consumării se va desăvârşi.

Dobândirea sfinţeniei. În epistola sa Petru spune: “Ci dupa cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră” 1 Petru 1:15. Este clar din afirmaţia aceasta că sfinţenia presupune să facem ceva concret. Nu poate fi vorba despre o dobândire a sfinţeniei fără o dovedire a sfinţeniei. Aceasta are Pavel în vedere când spune: “ Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie” 1 Tesaloniceni 4:7. Din alte pasaje ale Cuvântului lui Dumnezeu, reiese că dovedirea sfinţeniei are două aspecte:

Supunerea faţă de Dumnezeu. Pavel în epistola sa către Romani scrie: Faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii ca să ajungeţi la sfinţenia voastră !” (Rom 6:19) sau mai concret:” faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii corespunzătoare unei vieţi de sfinţenie”. Un credincios care trăieste o viaţă practică de sfinţenie va şti ce înseamnă să fii pe deplin şi neîncetat supus lui Dumnezeu. O asemenea supunere implică o dată pentru totdeauna un act de predare urmat de o atitudine zilnică de supunere. Aceasta implică o viaţă disciplinată şi în creştere.

Rodirea pentru Dumnezeu. Tot în Romani, Pavel spune: “Dar acum odata ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveti ca rod sfinţirea” (Rom 6:22). Rodirea urmează supunerii. Aceasta este o ordine divină care nu poate fi inversată. Tocmai pentru că încercăm să inversăm această lege spirituală, actul nostru de dedicare şi supunere nu are finalitate. Ascultarea noastră de Dumnezeu trebuie să preceadă aducerea noastră ca jertfă lui Dumnezeu.

Aceasta rodire implică trei domenii: rodirea în închinare, rodirea în umblare ăi rodirea în slujire.

Rodirea în umblarea creştina. “Daca aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii mei” (Ioan 15:8). Aceasta rodire în caracterul creştin îl glorifică pe Dumnezeu; prin ea este manifestată însăşi viaţa lui Cristos. Pavel spune în acest sens că “Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea şi înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23). Nu există un argument mai mare pentru experienta creştina decât un caracter asemenea lui Cristos.


Fii gata de slujire

noiembrie 1, 2008
Isaia 6:8-13

Exisat o diferenta intre chemarea la mantuire si chemarea la slujire. In mila si harul Sau, Dumnezeu ii cheama pe toti oamenii la mantuire, la impacare cu el prin credinta in jertfa ispasitoare a Fiului Sau, Domnul Isus Christos. In suveranitatea si intelepciunea Sa Dumnezeu ii cheama pe toti cei mantuiti la slujire, in lucrarea Sa. Dar nu toti sunt chemati la acelas fel de slujire,  Dumnezeu ne da fiecaruia anumite daruri spirituale prin care sa slujim in Biserica lui Cristos, iar Duhul Sfant este cel care ne calauzeste pe fiecare in vederea intelegerii acestei chemari la slujire, intelegere a felului in care putem slujii cu darurile care ne sunt date.

La raspunsul lui Isaia: Iata-ma trimite-ma (vs. 8) mesajul lui Dumnezeu este: Du-te si spune poporului acestuia (vs 9). Isaia raspunde afirmativ chemarii lui Dumnezeu stiind bine ca nu va fi usor sa duca la bun sfarsit lucrarea care ia fost incredintata. Vedem ca Isaia trebuie sa vorbeasca unui popor tare de urechi si care are ochii astupati ca sa nu vada; Isaia intelege ca trebuie sa vorbeasca poporului lui Dumnezeu, exact asa cum Dumnezeu i-a transmis mesajul; un mesaj dur, care nu place urechii.

Si in zilele noastre vedem cat de tari sunt oamenii de urechi si ochii cum sunt acoperiti de tot felul de lucruri pe care Satan le face zi de zi, si felul in care se lasa prinsi foarte multi oameni. Dar sa ne intoarcem la noi, pentru ca si noi nu suntem scutiti de atacurile diavolului, as vrea sa va spun o ilustratie pe care am auzit-o  la un curs pe care l-am avut la scoala: un om povestea cum un viespe a venit pe masa unde manca, pentru ca a simtit mirosul de dulceata,de gem, viespele a inceput sa tot manace dulceata iar acest om a luat un cutit si a taiat viespele in doua, dar viespele nu si-a dat seama si a mancat in continuare din dulceata pana cand se saturase si a vrut sa zboare dar n-a mai putut pentru ca ii lipsea o parte din corp. Tot asa si pe noi ne paste un pericol, acela de a ne complace in pacat, iar cand vrem sa zburam , sa iesim din aceea stare de pacat nu mai putem pentru ca diavolul a reusit sa taie, sa ne amorteasca simturile, sa ne faca sa nu mai avem aceea constiinta a pacatului pe care Dumnezeu a pus-o in noi. Sa ne ajute Dumnezeu sa fim oricand treji ca sa nu cadem in ispita si sa putem fi gata oricand cu o inima curate sa-L slujim pe Dumnezeu.