100% gradul finantarii nerambursabile pentru microintreprinderi in mediul urban

mai 28, 2010

Decizia de eliminare a contributiei proprii a microintreprinderilor, precum si celelalte masuri adoptate in urma cu o saptamana de Comitetul de Monitorizare al POR in vederea impulsionarii absorbtiei fondurilor europene, au suscitat interesul general al tuturor beneficiarilor, atat potentiali, cat si efectivi, de la nivel national.

Insa, „Sub ce forma?” , si, mai ales, „Cand vor deveni operationale aceste masuri”?

Conform declaratiilor directorului AM POR, Gabriel Friptu, “din punct de vedere procedural, modificarile, inclusiv zona de transferuri de fonduri (de la linia de finantare pentru siturile industriale catre mediul de afaceri, turism si sanatate), vor deveni operationale din momentul in care exista aprobarea CE pentru modificarea programului”. Se estimeaza ca masura privind transferul de bugete va putea fi aplicata “undeva la jumatatea lui august – inceputul lunii septembrie”.

In cadrul seminarului de informare pentru presa, organizat de MDRT si ADR Bucuresti-Ilfov, ieri, 27 mai 2010, directorul AM POR a explicat si modul de aplicare a deciziilor privind linia dedicata microintreprinderilor (DMI 4.3.).

Aplicabilitatea criteriilor si a majorarii cotei de finantare nerambursabila, vor deveni operationale odata ce se modifica ordinul de aprobare a schemei de ajutor”, a explicat acesta.

In acest sens, AM POR a facut demersurile necesare, solicitarea de modificare a ordinului fiind transmisa catre Consiliul Concurentei. „Odata ce acest ordin este semnat si publicat in Monitorul Oficial, masurile vor deveni operationale”, a subliniat Gabriel Friptu.

In ceea ce priveste aplicabilitatea masurii de eliminare a cofinantarii, conform directorului AM POR, formularea din actul normativ, va fi, probabil, urmatoarea: “prevederile se aplica pentru toate contractele semnate dupa data publicarii ordinului”. Asadar, de finantarea de 100% se vor bucura, cel mai probabil, microintreprinderile care nu au semnat inca un contract de finantare, fiind incluse aici si proiectele depuse si aflate, in acest moment, in diferite faze de evaluare. Aceasta decizie a fost luata ca raspuns la dificultatile intampinate de beneficiarii-microintreprinderi in asigurarea cofinantarii, fapt ce a condus la rezilierea a 108 contracte de finantare.


11 strategii cheie in atragerea de fonduri europene

mai 28, 2010

Realizarea  unui salt de absorbtie ridicat impune initierea sau continuarea unor actiuni prioritare cu impact direct si semnificativ asupra procesului de implementare a fondurilor structurale si de coeziune. In acest sens, ne propunem la nivelul Guvernului sa actionam pe urmatoarele 11 directii strategice cheie:

  • Optimizarea procedurilor de acces la finantare si de implementare a proiectelor (ghiduri, proceduri si instructiuni clare, coerente si “prietenoase”);
  • Consolidarea capacitatii administrative a structurilor responsabile de managementul si controlul Programelor Operationale, prin masuri cum ar fi completarea schemelor organizatorice cu personal specializat, instruirea continua a personalului existent, contractarea de asistenta tehnica pentru sprijinirea unor functii cheie, optimizarea procedurilor interne etc. Aceste actiuni vor conduce in mod direct la reducerea duratelor de evaluare si contractare a proiectelor si a duratelor de verificare si plata a cererilor de rambursare;
  • Imbunatatirea eficacitatii si duratei procesului de achizitie publica, atat prin modificari legislative si consolidari institutionale, cat si prin elaborarea unor ghiduri, manuale si modele de contracte specifice care sa vina in sprijinul autoritatilor contractante;
  • Identificarea si corectarea prevederilor din diverse acte normative care afecteaza buna implementarea a programelor operationale si a proiectelor finantate din acestea;
  • Crearea tuturor conditiilor necesare (inclusiv asigurarea cu prioritate a resurselor bugetare) pentru demararea efectiva si implementarea cat mai rapida a proiectelor majore de infrastructura (transport, mediu, energie etc.) finantate din fonduri structurale si de coeziune;
  • Suplimentarea alocarilor financiare pentru domeniile de interventie care genereaza impact socio-economic rapid si substantial (inclusiv crearea de noi locuri de munca), pentru care exista interes major din partea potentialilor beneficiari si care pot dovedi o capacitate ridicata de implementare;
  • Identificarea unor mecanisme si instrumente de facilitare a accesului la cofinantare pentru beneficiarii publici si privati;
  • Furnizarea de cursuri de instruire generala si specifica pentru potentialii solicitanti de finantare si pentru beneficiari;
  • Imbunatatirea cooperarii si comunicarii intre Guvern, beneficiari, firme de consultanta si institutii financiar-bancare pe aspecte legate de implementarea fondurilor structurale si de coeziune;
  • Mentinerea unui dialog constructiv cu Comisia Europeana pentru identificarea si agrearea de solutii eficiente pentru accelerarea absorbtiei si utilizarea corecta a fondurilor comunitare;
  • Clarificarea si uniformizarea cerintelor si practicilor de control si audit din partea organismelor abilitate, precum si imbunatatirea coordonarii intre aceste structuri in ceea ce priveste sfera de cuprindere si programarea actiunilor de control / audit.

Sursa: www.gov.ro


Încă 20 de tineri fermieri primesc finanţare nerambursabilă cu ajutorul ROMCOM

mai 3, 2010

În urmă cu câteva zile s-a publicat raportul de selecţie pentru Sesiunea nr. 3/septembrie-noiembrie 2009 din cadrul Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri. 20 proiecte de investiţii elaborate de ROMCOM având o valoare cumulată de peste 450.000 Euro au fost selectate pentru finanţare în cadrul acestei sesiuni.

Proiectele vizează achiziţia de utilaje şi echipamente pentru ferme vegetale şi animale conduse de tineri fermieri, iar valoarea finanţării pentru acest tip de proiecte a fost de până la 25.000 Euro. Suma totală alocată pentru sesiune a fost de 55 mil Euro, şi din totalul de 2.702 proiecte depuse au fost selectate pentru finanţare 2290 de proiecte, cu o valoare totală de 48.7 mil Euro. Lista integrală a proiectelor selectate pentru finanţare în cadrul acestei măsuri este diponibilă aici.

Articolul il gasiti aici