Închinarea omului duhovnicesc

Închinarea omului duhovnicesc constă din mai multe lucruri, şi anume: rugăciunea, lauda (muzica), părtaşia cu fraţii, ascultarea cuvântului,închinarea cu banii noştri şi altele.

Pavel în Epistola sa către Efeseni5:19-20 spune: “Vorbiti între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toata inima lauda lui Dumnezeu. Multumiţi întotdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile. In Numele Domnului nostru Isus Cristos.” Aici sunt descrise patru aspece ale inchinarii:

1. Vorbire plină de Duhul Sfant. “ Vorbiţi intre voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti”. Aceasta este expresia adevărului dat de Dumnezeu. Ori de câte ori citim în Biblie despre femei şi barbati plini de Duhul Sfânt, îi găsim întotdeauna că “vorbesc adevăruri în dragoste”(Efeseni 4:15).

2.Cântare plină de Duhul Sfant. “ Cântaţi şi aduceţi din toata inima laudă Domnului”. Aceasta este expresia bucuriei primite de la Dumnezeu. Este o bucurie neafectată de circumstantele exterioare. Pavel şi Sila au cunoscut această bucurie când: “ se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu” (Fapte 16:25), în temniţă. Dacă ştii să dai slavă lui Dumnezeu când eşti în inchisoaresau alte momente dificile din viaţa ta, ai învăţat cu adevărat să te “ inchini Tatălui în Duh şi în adevăr”(Ioan 4:24).

3.Împărtăşire plină de Duhul Sfânt. “ Multumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile”(Efeseni 5:20). Aceasta este exprimarea multumirilor puse de Dumnezeu în noi. În conformitate cu 1 Tesaloniceni 5:18 trebuie să mulţumim pentru toate lucrurile, iar scriitorul Epistolei către Evrei adaugă: “ Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”(Evrei 13:15). O inimă multumitoare va sfârşii totdeauna într-o viaţă împărtăşita, lucru de care avem nevoie tot mai mult în Trupul lui Cristos. În multumire împărtăsim mărturiile noastre, talentele noastre, zeciuielile noastre şi timpul nostru.

4.Slujire plină de Duhul Sfânt. “Supuneti-vă unii altora în frica lui Cristos” (Efeseni 5:21). Aceasta este expresia dragostei date de Dumnezeu. Pavel ne reaminteşte într-un alt loc că trebuie să ne slujim unii atora în dragoste (Galateni 5:13). Dacă ştim ceva despre viaţa Trupului, vom fi simţitori la nevoile celorlalţi în cadrul partaşiei şi vom răspunde în consecinţă.

Un aspect important în partaşia în Trupul lui Cristos este lauda prin cântare sau mai precis muzica. Dumnezeu este tăria credinciosului. Dumnezeu este mântuirea lui. Dumnezeu este totodată lauda lui. Da Dumnezeu trebuie să fie lauda celui credincios. Trebuie să ne punem nişte întrebari. Este dumnezeu oare lauda noastră ? Este Domnul în centrul muzicii din mintea ta ? Este el muzica ta atunci când mintea iţi cutreiera liberă sau muzica lumii este cea care deţine un loc mai important în viaţa ta decât Domnul sau lauda Sa ?

Pavel în Epistola către Tesaloniceni 5:21-22 spune: “ ci cercetati toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rau”. Cuvântul lui Dumnezeu îi porunceşte copilului Său să cerceteze totul cu atenţie şi să se ferească de la a săvârşi orice rău. Oare este potrivit sau chiar necesar să facem referire la acest verset în discuţia noastra despre muzica ? Nu este cuvântul rău prea aspru ? Nicidecum. Adeseori, oameni de ştiinţă care studiază şi înţeleg influenţa puternică a muzicii folosesc termeni chiar mai duri şi mai îndrăzneţi.

Este păcat să asculţi muzică despre care ştii că nu este potrivită ? Numeroasele mărturii ale tinerilor şi ale adulţilor ne dă convingerea că, dincolo de orice umbră de îndoială, de multe ori renuntăm la ceea ce are Dumnezeu mai bun pentru noi de dragul muzicii lumeşti. Când viaţa este umplută de sunetul senzul al lumii, mai rămâne prea puţin loc pentru muzica în care reflectî caracterul lui Dumnezeu. Ar fi o exagerare să spunem că e păcat orice reprezintă muzică lumească. Mai intai, ar trebui definite si identificate câteva dintre caracteristicile muzicii lumeşti. Pentru moment este suficient să spunem că alimnentarea vietii cu muzica lumii poate devenii, în cel mai fericit caz, o povara pentru creştinul care doreşte să cunoască şi să trăisca ceea ce are Dumnezeu mai bun pentru el.

Evrei 12:1 ne oferă un sfat bun în aceasta problemă a muzicii nepotrivite: “Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăsoară aşa de lesne şi alergăm cu stăruiţă în alergarea care ne stă înaite”

Genul nepotrivit de muzica te poate trage în jos. Muzica potrivită te poate zidi şi iţi poate stimula mintea şi inima să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu. Muzica nepotrivită poate apăsa cu greutate asupra emoţiilor tale, fără ca tu să fii conştient de aceasta. Ea iţi poate determina gândurile să reflecte filozofia lumii. Muzica bună, numai prin caracterul sunetului ei, are capacitatea de a te învăţa despre Dumnezeu şi de a-ţi stimula mintea să mediteze asupra fiinţei Sale. “ Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne!” ( Psalmul 89:15).

Slujirea omului duhovnicesc

Pavel îi infătişează pe lucrătorii crestini care sunt aprobati de Dumnezeu pentru slujirea divina şi spune: “Deci, dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfintit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 2:21. Aceasta înseamnă că noi suntem creaţi, răscumpărţi şi curăţiţi pentru a fi folositori lucrării lui Dumnezeu.

Trebuie să privim lucrarea lui Dumnezeu ca o activitate divină. Prin origine, procesul de desfăşurare şi rezultatul ei, lucrarea lui Dumnezeu este divină. Isus a spus de astfel: “ Tatăl Meu lucreaza până acum; şi Eu de asemenea lucrez.”(Ioan 5:17), iar Pavel adaugă: “Ca unii care lucrăm împreuna cu Dumnezeu” (2 Corinteni 6:1).

Obligaţia divină de a fi folositor în slujire. “Cât este ziua, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis. Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze.” Ioan 9:4. Cel care spune ca nu simte nici o obligaţie de a-L sluji pe Dumnezeu nu a primit niciodată natura divină. “Tot aşa şi credinata, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.” Iacov 2:17. Pavel declară: “căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi in Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” Efeseni 2:10.Să ai credinţa vie în Cristos şi să ai parte de natura dumnezeiască înseamnă să fi legat de activitatea divină a lui Dumnezeu, în timp şi eternitate. Această obligaţie divină se exprimă în viaţa printr-un simţământ permanent:

1. Responsabilitate faţă de Dumnezeu.

“Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Iona 9:4). Pentru Domnul Isus slujirea nu a fost doar importanată, ci şi imperativă necesară.. Scriitorul Epistolei către Evrei ne reaminteşte că “măcar că era Fiu, a învîţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (Evrei 5:8). Fie ca acest imperativ al ascultării să se manifeste în viaţa noastră ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu! Acesta este scopul Lui cu noi prin faptul ca ne-a oferit privilegiul deosebit de-a fi copiii Lui.

Dumnezeu ne-a chemat să participăm în adevăratul sens al cuvântului la activitatea răscumpărătoare a Domnului Isus Cristos. Inutil să o spunem, aceasta nu include lucrarea unica si finala pe care El a realizat-o pe Golgota, dar implică roadele lucrării şi mesajului crucii în termenii trăirii şi slujirii zilnice. Pavel vorbeşte despre aceasta spunând: “în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferintelor lui Cristos, pentru trupul Lui, care este biserica” Coloseni 1:24.

În calitatea de serv, Domnul Isus, a spus: “Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” Ioan 9:4. Ca rob desăvârşit şi de buna voie a lui Dumnezeu, el s-a smerit pe Sine Insusi, a renunţat la toate drepturile Lui şi chiar a depins de Dumnezeu privind resursele vieţii zilnice ca să împlinească voia Lui desăvârşită.

Apostolul Pavel este un exemplu dintre cele mai elocvente privind identificarea cu Cristos în sensul responsabilităţii în slujirea creştina. El s-a simţit totdeauna dator să împlineasca voia lui Dumnezeu. A putut spune “Dacă vestesc evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia” 1 Corinteni 9:16.

2. Socoteala fata de Dumnezeu.

“Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis…” Ioan 9:4. Simţământul Mântuitorului că este trimis L-a făcut întotdeauna conştient că va da socoteală lui Dumnezeu.

Vom da socoteală lui Dumnezeu pentru fiecare cuvânt pe care îl rostim şi pentru fiecare lucru înfăptuit. Nu ne putem permite nici măcar pentru un singur moment să acţionăm independent de Dumnezeu. Am devenit indisciplinaţi şi neglijenti în slujirea creştină pentru că am pierdut această constientă a faptului ca vom da socoteală în faţa lui Dumnezeu. Am încetat sa mai recunoaştem că dacă am fost convertiţi suntem şi împuterniciţi, că dacă suntem salvaţi suntem şi trimişi. Unirea noastra cu Cristos în mântuire ne face una cu El şi in slujire.

Obiectivul divin în a fi folositor în slujire.

“Trebuie să lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis” Ioan9:4. Domnul nostru nu ne-a lăsat să şovăim în ce priveşte obiectivul ultim al slujirii divine. El ne-a dezvăluit acest obiectiv prin învăţătură data în Evanghelii. Obiectivul divin implică:

1. Primirea personala a lui Cristos.

În capitolul 6 al Evangeliei după Ioan, Isus spune: ” Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L-a trimis El “ (Ioan 9:29). In capitolul 1 versetul 12 Ioan defineşte ceea ce implică acest “a crede” spunând: “ Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Acest lucru poate suna straniu pentru urechile celor captati de frenezia activismului religios încât nu mai au nici o idée despre ce înţelege Isus prin slujire divină. Nimeni nu are dreptul să ridice un deget în slujirea aşa numită pentru Dumnezeu înaite de-a putea afirma ca L-a primit personal pe Cristos. Mii de oameni religiosi care vorbesc despre a crede în Cristos de fapt niciodata nu L-au primit pe Cristos. Ei nu stiu nimic despre locuirea vietii lui Isus în ei, viaţa care, conform Înavăţătorului, este primordial esenţială în obiectivul slujirii divine.

Inainte de a deschide ochii orbilor trebuie să ştim ce înseamna sa fim “părtaşi naturii dumnezeieşti” (2 Petru 1:4). Orice slujire fără această experienţă veritabilă a primirii personale a lui Cristos poate fi omeneşte impresionantă, dar este fără îndoială lipsită de valoare în ochii lui Dumnezeu. Astfel se explică de ce în zilele noastre există atâta moleşeala şi lipsă de viaţă în bisericile noastre.

2. Revelarea personala a lui Cristos.

Vedem în Evamgheli că Domnul Isus Cristos a avut ca scop primordial, ca şi lucrare supremă, să-L reveleze pe Tatăl Său în orice loc, cu orice ocazie.

Aproape inutil s-o spunem, noi nu-L putem revela pe Cristos până nu L-am primit pe Cristos, dar dacă avem parte de o experienţă veritabilă a locuirii în noi a Mântuitorului, atunci avem resposabilitatea imensă de a-L revela pe Cristos în mod constient, curajos şi continuu în fiecare domeniu al vieţii. Dumnezeu ne cheama pe fiecare in slujirea divină, fie o femeie casnică, care-l reveleaza pe Cristos familei ei, este deplin angajată în slujirea creştina la fel ca un evanghelist.

După convertire, Dumnezeu ne lasă aici pe pământ cu un singur motiv: să-L slujim pe El prin mărturisire şi ucenicizarea sufletelor. Sferele noastre de activitate pot fi la fel de variate ca şi numărul creştinilor din lume, dar obiectivul este întotdeauna acelaşi. Pentru unii, amvonul poate fi familia creştina; pentru altii, un birou într-un oras; pentru multi, acesta va fi campusul universitar; pentru altii, extrem de puţini, marginile pământului. Dar, în final, este un singur obiectiv; întregirea Trupului lui Cristos prin faptul că fiecare madular este un evanghelist. Cum ne castigăm pâinea este un lucru secundar. Chemarea primordiala este înspre acelaşi obiectiv care L-a motivat pe Mântuitorul: “ Trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Ioan 9:4).

Oportunitatea divină de-a fi folositor în slujire.

Intregul timp trebuie folosit în mod răscumpărător.

“ Cât este ziuă trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Ioan 9:4). Isus a lucrat conform unui orar şi, de aceea nu a pierdut niciodată nici un moment, ăn sensul acesta El nu a fost luat niciodată prin surprindere.

Psalmul 90:12 spune: “ Învaţă-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă.”. sau redând acest lucru în limbajul Noului Testament, să răscumpărăm “ vremea, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5:16).

Dumnezeu ne dă în fiecare zi oportunitati să-I slujim, iar noi tinând cont că zilele s-au scurtat; “Vremea s-a scurtat” (1 Corinteni 7:29), ar trebui să folosim cu mai multă chibzuinţă timpul şi să-I dăm mai mult timp lui Dumnezeu,prin o slujire sfântă şi eficientă.

România

Mărturia omului duhovnicesc

Domnul Isus în Evanghelia dupa Matei 5:13-16 spune: “Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea işi pierde gustul, prin ce işi va căpăta iaraşi puterea de săra? Atunci nu mai este bună decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate asezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaitea oamenilor, ca ăi ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăveasca pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Dumnezeu ar fi putut face ca să ne i-a pe fiecare sus în cer dupa ce ne convertim, dar Dumnezeu vrea ca noi sa rămânem o vreme pe acest pământ ca să fim sarea care dă gust, o cetate care nu poate sta ascunsă, o lumina pentru cei care rătăcesc,trăiesc în păcat. Scopul omului duhovnicesc, centrat în Isus Cristos este acela de al mărturisii în fiecare zi şi cu orice preţ pe Isus Cristos, un Cristos mort, înviat a treia zi şi care şade la dreapta Tatălui pentru vecii veciilor. Pentru că nu toţi putem fi predicatori,să vestim de la amvon sau alte locuri către o mulţime de oameni, dar putem să vestim evanghelia în mod personal sau în grupurile nostre de partăşie, în grupurile de tineri. În viaţa de zi cu zi putem fi o mărturie pentru vecinii noştri, în special la ţară este mai evident, prin purtarea noastră aceasta fiind cea mai evidentă.

Sfinţenia – Un proces necesar

În trăirea nostră cu Dumnezeu trebuie să ne sfinţim în continuu.Dumnezeul nostru este un Dumnezeu Sfânt, Isaia 6:3 “Sfânt, sfânt,sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”. Dumnezeu este sfânt în felui Lui de a vorbi, Psalmul 60:6 “Dumnezeu a zis în sfinţenia Lui”. Sfintele Scripturi ne descoperă de asemenea că Dumnezeu este sfânt in lucrările Lui: “Domnul este drept în toate căile Lui, şi milostiv în toate faptele Lui” Psalmul 145:17.

Ce este sfinţenia?

În Vechiul Testament, termenul de sfânt, cu toate conotaţiile lui, este invariabil derivat din cuvântul ebraic. Acesta sugerează sanctitatea sau punerea de-o parte a unui lucru descris ca fiind sacru doar pentru scopurile lui Dumnezeu. Vasele din sanctuar erau sfinte, puse de-o parte, folosite doar în slujba Domnului.

În Noul Testament se foloseşte un alt cuvânt pentru sfinţenie şi sfinţire. Deşi etimologia nu e aceeaşi cu ceea folosită în Vechiul Testament, întelesul cuvântului este acelaşi. Cuvântul nou-testamental te copleşeşte şi-ţi inspiră teamă sfântă ştiind că lucrul sau persoana descrisă astfel îi aparţine lui Dumnezeu şi numai Lui.

Dumnezeu ne porunceşte să fim sfinţi, 1 Petru 1:16 “ Căci este scris: “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt “ .

Cuvântul anglo-saxon, holiness are ca rădăcina cuvântul anglo-saxon hailg care înseamnă sănătos şi întreg.

Esenţa sfinţeniei deci este suma acestor trei definiţii; o putem reda în felul următor: sfinţenia înseamnă menţinerea vieţii spirituale sănătoase înaitea lui Dumnezeu şi punerea ei de-o parte doar în slujba lui.

Sfinţenia este asigurată de Dumnezeu: “Şi voi prin El, sunteţi în Cristos Isus.El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi întelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare”,1 Corinteni 1:30. Aceasta înseamna că Dumnezeu ne face parte de sfinţenia Lui în vieţile noastre prin viaţa Domnului Isus care vine şi locuişte în noi. Sfinţenia pe care a propovăduit-o, a practicat-o şi a plătit-o Mântuitorul devine partea celor ce cred cu adevărat. În acest fapt stă gloria Evangheliei lui Cristos. Am văzut deci că sfinţenia nu este nicidecum produsul efortului omenesc. Ea este mai degrabă o lucrare a lui Dumnezeu săvârşită în noi prin locuirea înlăuntrul nostru a vieţii lui Cristos, prin puterea Duhul Sfant.

Sfinţenia este păstrată de Dumnezeu. Adresându-se tesalonicenilor, Pavel se roagă: Dumnezeul păcii să sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, făra prihană până la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta” ! Tesaloniceni 5:23-24. termenul de sfinţenie, dupa cum am văzut deja, înseamnă întreg si sănătos, iar aceasta implică păstrarea unui duh, suflet şi trup sănătos aşa cum reiese din cuvintele lui Pavel. Dumnezeu care este credincios, s-a angajat să ne pastreze sfinţi.

Sfinţenia este desăvârşită de Dumnezeu. Ioan spune că:” atunci când se va arăta El, vom fi ca El pentru ca îl vom vedea aşa cum este “ 1 Ioan 3:2. Etapa finală a desăvârşirii sfinţeniei va fi experimentată la venirea a doua oară a Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Cristos. Vom fi desăvârşiti prin chiar faptul că în ziua aceea duhurile, sufletele şi trupurile noastre se vor identifica complet cu viaţa lui Cristos, ceea care ne-a fost dată când am crezut în El. Aşadar, atunci când vom intra în ceruri actul consumării se va desăvârşi.

Dobândirea sfinţeniei. În epistola sa Petru spune: “Ci dupa cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră” 1 Petru 1:15. Este clar din afirmaţia aceasta că sfinţenia presupune să facem ceva concret. Nu poate fi vorba despre o dobândire a sfinţeniei fără o dovedire a sfinţeniei. Aceasta are Pavel în vedere când spune: “ Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie” 1 Tesaloniceni 4:7. Din alte pasaje ale Cuvântului lui Dumnezeu, reiese că dovedirea sfinţeniei are două aspecte:

Supunerea faţă de Dumnezeu. Pavel în epistola sa către Romani scrie: Faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii ca să ajungeţi la sfinţenia voastră !” (Rom 6:19) sau mai concret:” faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii corespunzătoare unei vieţi de sfinţenie”. Un credincios care trăieste o viaţă practică de sfinţenie va şti ce înseamnă să fii pe deplin şi neîncetat supus lui Dumnezeu. O asemenea supunere implică o dată pentru totdeauna un act de predare urmat de o atitudine zilnică de supunere. Aceasta implică o viaţă disciplinată şi în creştere.

Rodirea pentru Dumnezeu. Tot în Romani, Pavel spune: “Dar acum odata ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveti ca rod sfinţirea” (Rom 6:22). Rodirea urmează supunerii. Aceasta este o ordine divină care nu poate fi inversată. Tocmai pentru că încercăm să inversăm această lege spirituală, actul nostru de dedicare şi supunere nu are finalitate. Ascultarea noastră de Dumnezeu trebuie să preceadă aducerea noastră ca jertfă lui Dumnezeu.

Aceasta rodire implică trei domenii: rodirea în închinare, rodirea în umblare ăi rodirea în slujire.

Rodirea în umblarea creştina. “Daca aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii mei” (Ioan 15:8). Aceasta rodire în caracterul creştin îl glorifică pe Dumnezeu; prin ea este manifestată însăşi viaţa lui Cristos. Pavel spune în acest sens că “Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea şi înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23). Nu există un argument mai mare pentru experienta creştina decât un caracter asemenea lui Cristos.

Muzica şi efectele ei pe cele trei planuri

Muzica influentează în trei domenii ale vieţii omului.

1.Efectul fizic. Biblia ne învaţă că muzica ne afectează la nivel fizic. Nu este nimic rău în faptul că muzica are un efect de ordin fizic, la fel cum nu a fost nimic rău în faptul că muzica pe care a câtat-o David lui Saul a avut ca rezultat ameliorarea stării fizice a acestuia. O modalitate uşoară de a demonstra efectul fizic al muzicii este să pui o melodie ritmată şi să urmăreşti degetele, picioarele, mâinile, braţele şi capetele ascultătorilor. Efectul fizic al muzicii este cel mai uşor de observat. Din această pricină, el reprezintă şi o bună modalitate de a verifica sau evalua genul de muzica pe care-l ascultă cineva. Dacă muzica determină corpul să facă mişcări nepotrivite acea muzică a trecut graniţa decenţei, dacă mişcările sunt nepotrivite la fel este şi muzica.

2.Efectul mental. Cea de-a doua influenţă a muzicii asupra omului constă în impactul său asupra emoţiilor. Muzica ne afectează mintea şi intelectul. Saul, care era deprimat, şi-a revenit ascultând muzica pe care i-a câtat-o David. Atitudinea lui s-a schimbat. Perspectiva lui a devenit mai optimistă. Am putea trage concluzia că muzica are putere de a influeţa întreaga stare conştientă.

3.Efectul spiritual. 1 Samuel 16:23 spune: “Şi duhul cel rău pleca de la el “. Sunetul produs de David care cânta “ cu mana lui “ la instrument a avut o influenţă spirituală asupra vieţii lui Saul. În acest caz nu se spune nimic de cântatul cu vocea. Influenţa despre care citim în acest pasaj a fost cea a muzicii în sine, şi nu a versurilor- doar a sunetelor.Atunci când David cânta , duhul cel rau pleca de la împărat, indicând faptul ca Dumnezeu avea putere să patrundă şi să lucreze în continuare în viaţa lui Saul. Acest lucru arată de asemenea că există un anumit tip de muzică în preajma căreia demonii se simt foarte neliniştiţi. Dar întoarceţi moneda şi pe cealalta parte. Exista un anumit tip de muzică prin care duhurile rele le este foarte uşor să-şi ducă mai uşor lucrarea şi influenţa.

Muzica este un element foarte important din viaţa nostră, pentru că ne poate influenţa fie în bine, fie în rău. Noi avem puterea de decizie, ce fel de muzică să ascultăm şi noi vedem cel mai bine în ce sens ne afectează muzica, în sens fizic.

Noi decidem dacă vrem să luăm ce ne dă Dumnezeu bun, prin muzica pe care o ascultăm.

Cineva, Fiecare, Oricine şi Nimeni

Au fost o dată patru vecini, oameni foarte ciudaţi, care se numeau CINEVA, FIECARE, ORICINE şi NIMENI. Modul lor de viaţă era o ruşine. De exemplu: CINEVA îşi bârfea vecinul. FIECARE ştia că acest lucru era păcat. ORICINE ar fi putut refuza să asculte, dar NIMENI n-o făcea. ORICINE ştia că FIECARE vorbea despre CINEVA. Toti aparţineau aceleiaşi biserici. FIECARE vroia să se închine, dar nu mergea la biserica pt că nu vorbea cu ORICINE. CINEVA se arata credincios la biserică, dar de lucrat nu lucra NIMENI. cand era nevoie de ceva FIECARE se gandea că CINEVA ar putea-o face mai bine ca el. ghiciţi cine o făcea? NIMENI.

Trăirea omului duhovnicesc

Dumnezeu l-a chemat pe fiecare crestin să umble pe “Calea cea Sfântă” (Isaia 35:8). Pentru a fi călauziti pe cale, El ne-a asigurat “indicatoare”. Fiecare din aceste indicatoare este important şi provoacă o criza în luarea deciziilor atunci când ne mişcăm în direcţia scopului Lui Dumnezeu în sfinţirea noastră progresivă.

Versetul cel mai bun din Noul Testament, care să ilustreze acest principiu, se află în Coloseni 2:6 “Astfel dar, după cum a-ţi primit pe Cristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El”. Apar trei momente în acest verset: în primul rând există un moment al deciziei, al acceptării pe Isus Cristos în viaţa ta, în al doilea rând trebuie să existe un moment al dedicării, Domnul Isus trebuie să fie Domn al vietilor noastre si în al treilea rând un moment al direcţiei, spre cer, Domnul Isus ne arată direcţia, El fiind singurul care a reuşit să trăiască o viaţa sfântă pe pământ, Domnul Isus fiind Om sută la sută şi Dumnezeu sută la sută.

Umblarea cu Dumnezeu a omului duhovnicesc necesită să fie plătite anumite preţuri, care sunt mici in comparaţie cu răsplata pe care Dumnezeu ne-o promite odată ajunşi în cer.

Ca şi oameni duhovniceşti în viaţa noastră trebuie să primeze Duhul Sfant nu eul nostru, care se luptă în fiecare zi ca să ocupe el locul şoferului în viaţa noastră, iar noi trebuie ripostăm în fiecare zi. În primul rând trebuie să condamnăm eul nostru, Pavel în Galateni 2:20 spune “Am fost răstignit împreuna cu Cristos”, atunci când Isus a murit pe crucea Golgotei nu doar că a murit El pentru mine, ci şi eu am murit împreuna cu el, căci Dumnezeu nu răstigneşte ceea ce nu condamnă, aşa că şi noi trebuie să ne condamnăm eul nostru. Viaţa centrată în eul nostru este păcat în firea pământească şi Dumnezeu a condmnat acest lucru. Când a venit Isus Cristos, El nu doar a întrupat şi a explicat Legea, ci şi a satisfăcut cerinţele Legii. El a satisfăcut Legea luând asupra Lui pedeapsa pentru păcatele noastre la Golgota şi plătind datoria păcatului nostru pe cruce. El a condamnat păcatul în firea pământească. Oricine încearca să îmbunătăţească firea pământească, aceasta fiind perpectiva umanistă a lumii relegioase de astăzi, violează însuşi adevarul lui Dumnezeu. Dar ceea ce Dumnezeu condamnă, El şi răstigneşte. După ce ne-am condamnat eul trebuie şi să-l răstignim,să-l crucificăm, Apostolul Pavel în Romani 6:6 spune “Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel să nu mai fim robi păcatului”.Dacă nu acceptăm răstignirea noastră, cum putem accepta învierea noastră în Cristos, Pavel spune în 1 Corinteni 15:3-4 ca : “Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Există o diferenţă clară între răstignirea biblică şi automutilare. Nu e nevoie să mergi la mănăstire ca să te automutilezi! Nu te poţi răstigni singur.Este o moarte pe care nu ţi-o poţi pricinui singur. Si noi putem fi răstigniti prin acelasi Duh, prin care şi Domnul Isus s-a adus pe El însuşi jertfă pentru păcatele noastre ale intregii omeniri (Evrei 9:14). Răstignirea nu este o moarte instantanee, ci este o moarte lentă până la revenirea lui Isus Cristos.

Sunt momente în viaţa noastră de zi cu zi când eul din noi se revoltă, dar cu ajutorul Duhului Sfant şi datorită unei vieţi centrate în Isus avem tăria, o tărie dată de Dumnezeu căci noi prin forţa noastră de a ne opune nu putem face nimic, să ne condamnăm şi să ne răstignim eul în fiecare zi.

Iluzii Optice

                                                  Vezi un cuplu sau un craniu?                                                                                                                Sunt aceste linii drepte?                                      Sunt aceste linii verticale de aceasi lungime?                                                    Exista sagetile albe?

                                       Sunt aceste sectiuni de aceasi marime?

 

Cine este Dumnezeu?

Isaia 6:1-4

Contex:Versetul 1 ne spune ca in anul mortii lui Ozia, Isaia la vazut pe Domul sezand pe un scaun de domnie.Moartea imparatului Ozia marcheaza o schimbare foarte importanta in viata lui Isaia si anume, chemarea lui in slujba de profet a lui Dumnezeu. Cine era Ozia? Ozia ajunge imparat a lui Israel la varsta de 16 ani, si a domnit in locul tatalui sau Amatia, Ozia a domnit 52 de ani si a fost un imparat care a facut ce este placut inaitea lui Dumnezeu (2 Cronici 26:1,3,4). In timpul domniei lui Ozia Israel a cunoscut prosperitate economica cum nu ma cunoscuse de la Solomon incoace. Odata cu moartea lui Ozia se ridica o imparatie, o mare amenintare pt poporul evreu si anume, Imperiul asirian condos de Tiglat – Pileser III, unul din imparatii care au contribuit la extinderea imperiului asirian. Moartea lui Ozia a adus cu ea o nesiguranta in randul poporului evreu, in acest context istoric Isaia are parte de revelatia maretiei lui Dumnezeu in Templul din Ierusalim.

Vazand contextul in care Dumnezeu I se descopera lui Isaia versetul 1, Dumnezeu I sa descoperit intr-un moment de confuzie si temere generala legata de viitorul natiunii lui Iuda. Isaia a inteles ca Dumnezeu ramane in control chiar si in in cele mai dificile momente sau ale vietii personale. Aduceti-va aminte cand a-ti strigat ultima oara dupa ajutor inaitea Lui Dumnezeu, cand v-ati pus nadejdea in totalitate in Dumnezeu. Vedem ca Isaia in acele momente de rascruce pentru Iuda, Isaia se duce in Templul lui Dumnezeu si acolo Dumnezeu I se descopera. Cand ai probleme in viata ta vino in Casa Domnului si striga catre El, si El Iti va veni in ajutor; vino inaitea Lui si cand esti acasa si ai timpul tau de partasie pentru ca Dumnezeu este de gasit si in camaruta ta de acasa. Ca si copii a Lui Dumnezeu nu trebuie sa ramanem nepasatori fata de framantarile sociale, politice; ci trebuie sa venim inaitea lui Dumnezeu si  sa le aducem inainte, sa mijlocim pentru liniste si pace in tara in care traim.

Sa ne uitam la versetul 2 si sa vedem cine sunt serafimii. Multe dintre popoarele contemporane cu poporul evreu aveau multi zei, peste care era un zeu mai mare care stapanea peste acestia. Evreii insa au avut parte de revelatia faptului ca exista un singur Dumnezeu care stapaneste peste toata creatia, un Dumnezeu care nu domneste peste alti zei, ci domneste peste tot universal, peste toata creatia Sa. Isaia vorbeste in versetul 2 de fapturi ceresti: heruvimi, serafimi, ingeri, fapturi vii; aceste fapturi ceresti sunt si ele la randul lor create de catre Dumnezeu, acestea fiind supuse lui Dumnezeu. Doar in Isaia capitolul 6 ni se vorbeste despre serafimi, niste fapturi ceresti cu chip de om si cu trei perechi de aripi: o pereche folosita ca sa-si acopere picioarele, ca u  semn al reverentei in prezenta lui Dumnezeu, o alta pereche folosita ca sa-si acopere fata, ca un semn al faptului ca in prezenta lui Dumnezeu nu poti sta cu fata descoperita si cea de-a treia pereche folosita pentru zbor, ca un semn al disponibilitatii in slujire, gata sa mearga acolo unde Dumnezeu le porunceste sa mearga.

Rolul serafimilor este acela de al slujii pe Dumnezeu, cat si acela de a conduce inchinarea versetul 3. Literal termenul de “serafim” inseamna “ardere completa”. Completand acesta imagine cu cea din versetul 6 in care buzele lui Isaia sunt atinse de un carbune aprins luat de pe altar, putem spune ca serafimi sunt un symbol al trairii in sfintenie si totodata, folositi de Dumnezeu in aceasta lucrare de sfintire.

In versetul 3 Isaia ne prezinta expresia “Sfant, sfant, sfant este Domnul ostirilor! Tot pamantul este plin de maretia Lui” In limba ebraica repetia este folosita pentru a exprima un superlative sau sublinierea unui atribut. Repetia termenuilui sfant are rolul de a sublinia sfintenia si maretia lui Dumnezeu.

Serafimi prin aceasta repetie a cuvantului sfant ne cheama si pe noi sa facem acelas lucru, ne cheama sa recunoastem sfintenia Lui Dumnezeu si totodata la o traire in sfintenie. Sfintenia noastra consta in faptul de a ne dedica cu intreaga noastra fiinta doar lui Dumnezeu si de a ne pazii de pacat. Noi suntem chemati sa umblam in sfintenie si sa preamarim totodata sfintenia si maretia Tataului nostru ceresc.

Cine sunt eu inaintea Domnului?

Isaia 6:5

Sunt trei lucruri pe care Isaia le realizeaza in prezenta slavei lui Dumnezeu.

a)      Primul dintre ele este acela ca se vede un om pierdut: Vai de mine! Sunt pierdut… Un sinonim al acestui termen este cel de” ruinat” sau “distrus”. Inaite de a rosti “vai”-uirile adresate poporului pentru trairea lor in pacat si neascultare, mai intai Isaia rosteste aceste cuvinte impotriva sa, impotriva propriei stari de pacat. Fiecare dintre noi cand stam in prezenta lui Dumnezeu devenim constienti de faptul ca suntem pierduti, pentru ca ne nastem in pacat si mostenim o natura pacatoasa, iar ceea ce suntem acum nu ni se datoreaza noua ci harului nespus de mare si milei Lui Dumnezeu pe care l-a avut fata de noi si inca le mai are.

b)      In al doilea rand, Isaia recunoaste ca este “ un om cu buze necurate”. Buzele in acest caz, reprezinta viata omului. Buzele necurate sunt simbolul unei vieti necurate. Necuratia mentionata de Isaia insa nu trebuie pusa in legatura cu trairea in pacat, ci cu faptul ca Isaia a realizat in acel moment care este starea naturii sale, o natura pacatoasa, mostenita de la parintii o data cu nasterea lui in aceasta lume. Doar in prezenta lui Dumnezeu ne dam seama de fapt cum suntem pentru ca sfintenia lui Dumnezeu este ca o oglinda care ne spune pana in cele mai mici detalii viata noastra.

c)      In al treilea rand, Isaia constientizeaza faptul ca si poporul in mijlocul caruia traieste, desi e poporul ales de Dumnezeu, este un popor tot cu buze necurate, adica viata poporului lui Dumnezeu nu este o viata care sa-I apartina in intregime lui Dumnezeu. Dumnezeu accepta doar 100% nu jumati de masura sau alte masuri la care ne-am mai putea gandi.

Ce a facut Domnul pentru mine?

Isaia 6:6,7

Ce reprezinta carbunele? Carbunele aprins poate fi un substitut al judecatii lui Dumnezeu. In VT focul este vazut in doua feluri, im prmiul rand ca si un mod de aplicare al maniei si judecatii lui Dumnezeu (Geneza 3:24, Numeri 11:1-3) cand Dumnezeu i-a izgonit pe Adam si Eva din Eden a pus la intrarea in gradina niste heruvimi care sa invarteasca sabii invapaiate si sa pazeasca drumul inspre pomul vietii, exemplul din Numeri poporul evreu carteste importriva Domnului iar Domnul trimite foc din cer ca sa mistuie o parte din ei; iar in al doilea rand ca si sfintenia lui Dumnezeu (Exod 3:2-6; 19:18-25) Dumnezeu ii vorbeste lui Moise dintr-un rug aprins, iar cand Moise a fost pe Muntele Sinai, muntele era tot in fum. Prin atingerea buzelor lui Isaia, simbolic intreaga lui viata este sfintita, el fiind astfel apt pentru lucrarea pa care Dumnezeu vroia sa i-o incredinteze.

Aceasta atingere a buzelor lui Isaia poate fi privita si din alt punct de vedere si anume acela al consacrarii in lucrare. Isaia traia in curatie de inima si cauta sa implineasca chemarea in intregime Cuvantul lui Dumnezeu dar in acel moment, el ince nu era constient de chemarea in lucrare. Inca nu avuse acel moment in care sa inteleaga foarte clar ca Dumnezeu il cheama la un anumit tip de lucrare, de slujire.

Acest lucru s-a intamplat odata cu revelatia de care a avut parte in timpul inchinarii lui in Templu. Este momentul nu numai al abandonului total al lui Isaia in bratul Domnului, ci si momentul consacrarii lui pentru lucrarea care-I statea inaite. Fratilor unde am putea gasii un loc mai bun in care Dumnezeu sa ne descopere modul de slujire, lucrarea la care Dumnezeu ne cheama pe fiecare daca nu in prezenta Lui Dumnezeu, dar unde este Dmnezeu prezent: El este prezent in Biserica, acasa in camaruta de rugaciune si de studiu al Scripturii mai precis in relatia noastra de partasie cu El in fiecare zi. Haidem sa lasam ca Duhul lui Dumnezeu sa ne atinga si noua buzele si sa ne lasam condusi de El in lucrarea care ne este pregatita fiecaruia dintre noi. Dumnezeu ne-a dat noua, bisericii felurite daruri prin care putem slujii si sa ne inchinam inaitea Lui Dumnezeu.

Fii gata de slujire

Isaia 6:8-13

Exisat o diferenta intre chemarea la mantuire si chemarea la slujire. In mila si harul Sau, Dumnezeu ii cheama pe toti oamenii la mantuire, la impacare cu el prin credinta in jertfa ispasitoare a Fiului Sau, Domnul Isus Christos. In suveranitatea si intelepciunea Sa Dumnezeu ii cheama pe toti cei mantuiti la slujire, in lucrarea Sa. Dar nu toti sunt chemati la acelas fel de slujire,  Dumnezeu ne da fiecaruia anumite daruri spirituale prin care sa slujim in Biserica lui Cristos, iar Duhul Sfant este cel care ne calauzeste pe fiecare in vederea intelegerii acestei chemari la slujire, intelegere a felului in care putem slujii cu darurile care ne sunt date.

La raspunsul lui Isaia: Iata-ma trimite-ma (vs. 8) mesajul lui Dumnezeu este: Du-te si spune poporului acestuia (vs 9). Isaia raspunde afirmativ chemarii lui Dumnezeu stiind bine ca nu va fi usor sa duca la bun sfarsit lucrarea care ia fost incredintata. Vedem ca Isaia trebuie sa vorbeasca unui popor tare de urechi si care are ochii astupati ca sa nu vada; Isaia intelege ca trebuie sa vorbeasca poporului lui Dumnezeu, exact asa cum Dumnezeu i-a transmis mesajul; un mesaj dur, care nu place urechii.

Si in zilele noastre vedem cat de tari sunt oamenii de urechi si ochii cum sunt acoperiti de tot felul de lucruri pe care Satan le face zi de zi, si felul in care se lasa prinsi foarte multi oameni. Dar sa ne intoarcem la noi, pentru ca si noi nu suntem scutiti de atacurile diavolului, as vrea sa va spun o ilustratie pe care am auzit-o  la un curs pe care l-am avut la scoala: un om povestea cum un viespe a venit pe masa unde manca, pentru ca a simtit mirosul de dulceata,de gem, viespele a inceput sa tot manace dulceata iar acest om a luat un cutit si a taiat viespele in doua, dar viespele nu si-a dat seama si a mancat in continuare din dulceata pana cand se saturase si a vrut sa zboare dar n-a mai putut pentru ca ii lipsea o parte din corp. Tot asa si pe noi ne paste un pericol, acela de a ne complace in pacat, iar cand vrem sa zburam , sa iesim din aceea stare de pacat nu mai putem pentru ca diavolul a reusit sa taie, sa ne amorteasca simturile, sa ne faca sa nu mai avem aceea constiinta a pacatului pe care Dumnezeu a pus-o in noi. Sa ne ajute Dumnezeu sa fim oricand treji ca sa nu cadem in ispita si sa putem fi gata oricand cu o inima curate sa-L slujim pe Dumnezeu.